Nicuşor Dan: În luna noiembrie, România va defini proiectele care vor fi finanţate prin programul SAFE

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat marţi seara că în luna noiembrie, în acord cu Comisia Europeană, România va defini proiectele care vor fi finanţate prin programul SAFE, dezvoltat la nivelul UE, privind finanţarea statelor membre pentru a-şi putea întări capabilităţile militare.
AGERPRES - mie, 01 oct. 2025, 08:36
Nicuşor Dan: În luna noiembrie, România va defini proiectele care vor fi finanţate prin programul SAFE

„Fondurile SAFE înseamnă împrumuturi la nişte dobânzi foarte mici şi cu termene de rambursare foarte mari. Sunt pentru echipament militar şi pentru aşa-numita infrastructură cu folosinţă duală, adică şi civil şi militar. Ne va permite, dacă vorbim de partea asta de infrastructură, să construim nişte bucăţi de autostradă, cele care sunt înspre Moldova şi înspre Ucraina. Ne va permite să modernizăm…, bineînţeles, pentru moment vorbim de o sumă care a fost alocată pentru România şi de un termen, noiembrie, când, în acord cu Comisia, vom defini proiectele care vor fi finanţate. Deci în momentul acesta vorbim de proiecte, nu vorbim de un cadru care este deja stabilit. Înseamnă o modernizare a portului Constanţa, asta pe partea de infrastructură. Pe partea de echipament militar înseamnă posibilitatea să cumpărăm, cu banii aceştia, echipament militar, pe care, o parte din el, în înţelegere cu companii europene, să le producem în România. Şi, producând în România, asta înseamnă evident o dezvoltare a industriei militare şi de aici locuri de muncă şi bineînţeles că în momentul în care produci ceva ai nevoie de alte subansamble, materii prime, care de asemenea să se producă în România şi o dezvoltare pe orizontală”, a explicat Nicuşor Dan, la Euronews România.

Întrebat cu ce companii există discuţii în acest moment, el a spus că cea mai avansată este discuţia între compania germană Rheinmetall şi Fabrica de pulberi de la Victoria şi, de asemenea, este o discuţie începută cu compania franceză Airbus, care colaborează cu România, prin proiectele dezvoltate la Ghimbav de mulţi ani, scrie Agerpres.

„În perioada asta scurtă, până în noiembrie, o să mai vedeţi tipul acesta de parteneriate”, a completat Nicuşor Dan.

În context, el a fost întrebat şi dacă fondurile SAFE urmează să se deducă din deficitul bugetar.

„Nu se deduc de la deficit şi tocmai de aceea, faţă de cererea iniţială pe care noi o făcuserăm, din cauză că noi mai avem deja comenzi de echipament pentru care contractele sunt semnate, pentru că în industria asta livrările sunt eşalonate uneori pe şase, şapte ani, deci, din cauză că noi în 2026 avem, cum ar veni, nişte tranşe de plăţi pentru anumite echipamente, în 2027 de asemenea, banii din SAFE completează pe fiecare din ani, mai puţin 2026 – 2027, mai mult 2028 – 2029 – 2030, acel 2,5 – 2,6% din PIB pentru Armată, la care România s-a angajat”, a arătat şeful statului, care a subliniat că aceste investiţii militare vor stimula dezvoltarea unor ramuri din industria de apărare, dar ele nu vor fi suficiente pentru o relansare economică a României.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul american GE Vernova a primit o nouă comandă de 42 de turbine pentru un parc eolian mare în România
Gigantul american GE Vernova a primit o nouă comandă de 42 de turbine pentru un parc eolian mare în România
GE Vernova, divizia de regenerabile a giganului american General Electric, a încheiat un acord cu Greenvolt Power – parte a grupului portughez Greenvolt Group – pentru a furniza, instala și......
Carburanții s-au ieftinit din nou, pentru a doua zi la rând. Cât costă benzina și motorina azi, 5 decembrie
Carburanții s-au ieftinit din nou, pentru a doua zi la rând. Cât costă benzina și motorina azi, 5 decembrie
A doua ieftinire consecutivă a carburanților: azi Petrom a ieftinit benzina și motorina după ce ieri scăzuse prețul ...
Top constructori autostrăzi: Makyol, Erbașu și Nurol au avut cele mai mari progrese în octombrie
Top constructori autostrăzi: Makyol, Erbașu și Nurol au avut cele mai mari progrese în octombrie
Cele mai mari progrese la autostrăzi în octombrie au fost înregistrate pe șantiere din zona Transilvaniei, potrivit datelor ...
Noi scumpiri ale telefoanelor în 2026. Cauze și explicații: ”Unii producători vor fi inevitabil obligați să crească prețurile, alții își vor ajusta portofoliul către modele mai scumpe”
Noi scumpiri ale telefoanelor în 2026. Cauze și explicații: ”Unii producători vor fi inevitabil obligați să crească ...
În 2026, piața mondială a telefoanelor se va contracta cu 1% din cauza penuriei de componente de memorie, ceea ce va determina ...