Nicuşor Dan: În toamna asta o să circulăm pe pasajul de la Doamna Ghica

13 02. 2023
doamna ghica1

„Din câte ştiu eu, termenul asumat pentru montarea în integralitate a tablierului este luna martie şi până acum nu au fost întârzieri. Imediat după luna martie urmează tot ce înseamnă asfalt… Deci, ca să nu zic vara asta, cred că în toamna asta o să circulăm pe pasajul de la Doamna Ghica”, a arătat el, în cadrul unei conferinţe de presă.

Finalizarea lucrărilor la pasajul de la Doamna Ghica figurează pe lista întocmită de reprezentanţii PNL Bucureşti, care îi cer primarului general să îndeplinească o serie de obiective în următoarele şase luni, pentru a-i menţine sprijinul politic.

Astfel, circulaţia pe Pasajul Doamna Ghica ar trebui să se deschidă până pe 31 iulie, conform obiectivelor anunţate de către liberali.