Nicuşor Dan: Până acum, România s-a alăturat pachetelor de sancţiuni împotriva Rusiei; vom face la fel

România a acţionat solidar cu ţările din UE în ceea ce priveşte sancţiunile împotriva Rusiei, a afirmat, vineri, preşedintele Nicuşor Dan, după reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.
AGERPRES - vin, 24 oct. 2025, 08:14
Nicuşor Dan: Până acum, România s-a alăturat pachetelor de sancţiuni împotriva Rusiei; vom face la fel

„Până în acest moment, România a acţionat solidar cu ţările din Uniune, s-a alăturat pachetelor de sancţiuni şi cred că în perioada imediat următoare vom face la fel. Tot timpul când discuţi de sancţiuni, discuţi şi de efectele colaterale pe care aceste sancţiuni le au pe părţi din industria ta sau industria parteneră”, a explicat preşedintele, într-o conferinţă de presă, arată  trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiţă.

Ţările UE au adoptat oficial, joi, cel de-al 19-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, care include o interdicţie asupra importurilor de gaze naturale lichefiate din Rusia. Ţările UE au aprobat pachetul, după ce Slovacia a renunţat să se mai opună.

Noile sancţiuni, pe care UE le-a aprobat în unanimitate chiar înainte ca liderii europeni să participe la Consiliul European de la Bruxelles, includ o interdicţie progresivă a importurilor de GNL, începând din aprilie pentru contractele pe termen scurt şi începând cu 1 ianuarie 2027 pentru contractele pe termen lung, au relatat surse diplomatice, citate de EFE.

De asemenea, UE a decis să restricţioneze mişcarea diplomaţilor ruşi între ţările UE şi a pedepsit 45 de noi companii care ajută Rusia să se sustragă sancţiunilor, inclusiv 12 din China, trei din India şi două din Thailanda.

Te-ar mai putea interesa și
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ordin provizoriu pentru sistarea activităţilor petroliere autorizate de......
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și Siemens
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a finalizat marți evaluarea ofertelor la licitația pentru achiziția a 23 ...
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv în România, peste un an
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv ...
În ultimul trimestru din 2027, în mecanismul de cuplare a piețelor de electricitate pentru a doua zi din Europa – la ...
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi ...