Nicuşor Dan: Românii sunt „absolut protejaţi” în contextul conflictului din Orientul Mijlociu
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/01/Nicusor-Dan-754x420.jpg)
„Nu există niciun fel de îngrijorare în acest moment”, a transmis el, adăugând că, în contextul de escaladare, s-a ridicat gradul de alertă în bazele militare americane din lume. În primul rând, România, ca toate ţările în NATO, este sub umbrela nucleară NATO oferită de Statele Unite. Acesta este primul lucru. Apoi, ca ţară membră NATO, România este parte la deciziile, programele cu componentă nucleară care se iau în cadrul Alianţei. Deci, din punctul acesta de vedere, România este acoperită, este sub o umbrelă nucleară”, a spus Nicuşor Dan, la o conferinţă de presă comună cu omologul său, Karol Nawrocki, întrebat cum se poziţionează faţă de faptul că România a fost invitată de Franţa la extinderea umbrelei nucleare.
El a precizat că ţara noastră are un parteneriat strategic cu Franţa. „Noi, după cum ştiţi, avem un parteneriat strategic, care este un parteneriat pe mai multe paliere. Acest parteneriat este într-o extindere şi mă opresc aici”, a adăugat Nicuşor Dan.
„Cooperarea cu Alianţa Nord Atlantică, cu SUA garantează un domeniu compatibil de securitate din Polonia, din regiunea Europei Centrale şi de Est”, a afirmat, la rândul său, preşedintele Poloniei.