Nicușor Dan spune că nu face jocul partidelor politice. „Am ales varianta pe care eu am considerat-o cu cele mai mari şanse de a trece în Parlament. Există o uriașă stare de tensiune în societate”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, referitor la criza politică de la Bucureşti, că nu face jocul partidelor politice şi că desemnarea lui Adrian Veştea ca premier a fost varianta pe care a considerat-o cu cele mai mari şanse să treacă în Parlament, în condiţiile în care partidele nu au venit cu soluţie de majoritate, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 19 iun. 2026, 20:26
Nicușor Dan spune că nu face jocul partidelor politice.

„Eu nu fac jocul partidelor politice, nu este mandatul meu. Mandatul meu are mai multe componente. Cele două esenţiale, faţă de situaţia în care ne găsim: menţinerea direcţiei pro-occidentale şi evitarea unei căderi economice bruşte. Şi atunci am avut o încercare cu domnul Tomac. Pe baza informaţiilor repetate pe care le-am obţinut în dialogul cu partidele, am fost convins că va trece. Am avut nişte surprize şi atunci am ales, fără să intru într-un joc de partid, varianta pe care eu am considerat-o cu cele mai mari şanse de a trece în Parlament, în condiţiile în care niciunul dintre partidele din România nu a venit cu o variantă de majoritate.

Suntem după şase săptămâni în care niciun partid nu a venit la preşedinte să spună, în urma discuţiilor pe care le-am avut: iată, se conturează o majoritate. Şi varianta Veştea este varianta pe care eu am considerat-o potrivită pentru a strânge o majoritate şi a ieşi în sfârşit din criza asta, Guvernul să aibă puteri depline, să închidem procesul pe PNR şi toate celelalte”, a susţinut Nicuşor Dan după participarea la reuniunea Consiliului European.

El a subliniat că în desemnarea lui Adrian Veştea a ţinut cont de cele două obiective enumerate, respectiv păstrarea direcţiei pro-occidentale şi menţinerea stabilităţii financiare.

Preşedintele a evidenţiat că Veştea are foarte multe calităţi care-l recomandă, subliniind că acesta a lucrat cu multe bugete, cu fonduri europene, şi este cineva care a avut abilitatea de a naviga în mediul politic fără a crea crize.

 

O stare uriașă de tensiune

Preşedintele a mai spus vineri că în societate există „o uriaşă” stare de tensiune şi de neîncredere în contextul actualei crize politice.

Întrebat care este mesajul său către români şi cum comentează protestele anunţate în ţară ca urmare a deciziilor luate joi în sistemul de justiţie privitoare la preşedintele USR, Dominic Fritz, prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu, şi la solicitarea unor parlamentari PNL privind suspendarea unor decizii luate de partid.

„Primul meu comentariu este faptul că nişte elemente, a căror legătură este absolut întâmplătoare, au stârnit aşa de multă patimă. Înseamnă că există o uriaşă stare de tensiune şi de neîncredere în societatea noastră. Asta este, adică înainte de aceste trei fapte, opinia mea este că e aşa de multă tensiune în societate că orice se întâmplă şi ar putea să sune a ceva e motiv ca oamenii să se revolte. (…) De asta, de câte ori am ieşit în faţa dumneavoastră şi, deci, a oamenilor, am îndemnat la calm. Suntem totuşi în, evident, o criză politică, da? Avem nişte partide politice care nu mai vorbesc unii cu alţii, ceea ce nu e normal în orice configuraţie guvernamentală ne pregătim să avem, însă nu e deloc – şi subliniez – nu e deloc o criză a statului”, a afirmat şeful statului, la Bruxelles, după participarea la reuniunea Consiliului European.

El a spus, referindu-se la cazul lui Dominic Fritz care a fost declarat în conflict de interese, că nu vrea să comenteze decizia judecătorească, însă a menţionat că rolul Agenţiei Naţionale de Integritate ar fi să găsească oameni care se îmbogăţesc folosindu-şi funcţia publică.

„Vreau să fac un comentariu care nu schimbă cu niciun milimetru poziţia pe care am avut-o de-a lungul timpului pe subiectul ăsta – care este rolul Agenţiei Naţionale de Integritate în statul român? Este rolul Agenţiei Naţionale de Integritate să găsească oameni care se îmbogăţesc folosindu-şi funcţia publică sau este rolul ei să caute virgule în acte pe care diverşi funcţionali publici le fac? Nu vreau să comentez decizia judecătorească, da, pentru că nu ar fi corect să o fac, însă dacă ne uităm la situaţia de fapt, vedem că – şi orice român poate să vadă lucrul ăsta – vedem… haideţi să ne uităm la maşinile cu care vin funcţionarii publici în jurul Primăriilor reşedinţă de judeţ, ca să nu zic Primăria Capitalei, da? Asta este rolul ANI. Trebuie să ne uităm dacă nu cumva sancţiunile pe care legea, îmi scapă cum se numeşte, integrităţii sau cum se numeşte, 176, dacă nu cumva aceste sancţiuni sunt disproporţionate şi nu ar trebui să avem o evaluare a sancţiunilor în funcţie de vinovăţia efectivă”, a explicat preşedintele.

Referitor la cazul lui Ciprian Ciucu, care a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, Nicuşor Dan a evidenţiat că, spre deosebire de alte perioade, în prezent, din ancheta DNA nu au ieşit în public stenograme din dosare.

„Cazul de la DNA al domnului Ciucu, ce vreau să remarc, şi ăsta este un pas înainte faţă de care, după ce au fost numiţi, am avut o discuţie cu cei trei procurori-şefi, în sfârşit, în sfârşit, nu mai avem stenograme din dosare. Ani de zile, noi făceam Justiţia la televizor şi în ziare înainte ca procurorul să scrie rechizitoriul. Evident că, în momentul în care procurorul scrie rechizitoriul, rechizitoriul se duce în instanţă şi orice jurnalist se poate duce să consulte dosarul şi să relateze ce scrie acolo. Ce pot eu să constat, şi am avut câteva cazuri interesante de persoane influente care au fost în aceste două luni de noi procurori-şefi, pot să constat că n-au mai existat scurgeri din dosare în opinia publică şi ăsta este un pas înainte”, a susţinut şeful statului.

Despre decizia Tribunalului Ilfov în speţa reclamată de parlamentari ai PNL care ar fi opriţi de partid să voteze învestirea unui Guvern, el a menţionat că a căpătat, în opinia unor persoane care s-au exprimat în spaţiul public, efecte „apocalitice”.

„Decizia de la Tribunalul Ilfov, vă rog să mă scuzaţi, dar decizia de la Tribunalul Ilfov a căpătat, la anumiţi oameni care se exprimă în spaţiul public, efecte, cum să le spun, apocaliptice. E o hotărâre, habar n-am, din nou, nu mă pronunţ pe o hotărâre judecătorească, dar care este, ca efecte, cum să vă spun, insignifiantă. Adică, în 35 de ani de democraţie, aţi văzut vreun partid care să se jeneze să dea oameni afară pentru că există un motiv sau nu există un motiv? Evident, e o voinţă politică care n-a fost niciodată, poate, din păcate, cenzurată de instanţele de judecată”, a transmis Nicuşor Dan.

Te-ar mai putea interesa și
Radu Miruță: Pe SAFE la transporturi stăm bine. Șase din cele nouă contracte de autostradă au fost semnate. Celelalte trei au fost în contestații la CNSC, două dintre ele s-au rezolvat
Radu Miruță: Pe SAFE la transporturi stăm bine. Șase din cele nouă contracte de autostradă au fost semnate. Celelalte ...
Şase din cele nouă contracte privind tronsoane de autostradă finanţate din SAFE au fost semnate, iar celelalte trei urmează într-o perioadă destul de scurtă de timp, a declarat, vineri,......
Producătorii ucraineni de drone prospectează piața asiatică în contextul creșterii tensiunilor în regiune
Producătorii ucraineni de drone prospectează piața asiatică în contextul creșterii tensiunilor în regiune
Directorul general de la UFORCE, un producător ucrainean de drone de atac, a zburat la Tokyo în aprilie cu o propunere ...
Nicușor Dan: Obiectivul României este ca viitorul buget multianual al UE să fie cât mai mare
Nicușor Dan: Obiectivul României este ca viitorul buget multianual al UE să fie cât mai mare
Obiectivul României este ca viitorul buget multianual al Uniunii Europene să fie cât mai mare, pentru că astfel şi contribuţia ...
Compania turcă Bozankaya a finalizat livrarea înainte de termen a 18 tramvaie de 20 de metri pentru Primăria Municipiului Iași
Compania turcă Bozankaya a finalizat livrarea înainte de termen a 18 tramvaie de 20 de metri pentru Primăria Municipiului ...
Bozankaya, companie specializată în dezvoltarea și producția de vehicule electrice pentru transport public, anunță ...