Nicușor Dan: Trebuie construite şi în România instituţii capabile să atragă, să păstreze şi să susţină talentul ştiinţific

13 06. 2026
Nicusor Dan

„Doar astfel ţara noastră poate fi mai mult decât un simplu beneficiar al progresului tehnologic şi să devină unul dintre locurile în care acesta se produce – în domenii esenţiale precum inteligenţă artificială, biotehnologii, energie, securitate cibernetică, apărare sau ştiinţe sociale”, a scris şeful statului pe pagina sa de Facebook.

El a avut o întrevedere cu prof. Maria Leptin, preşedinta Consiliului European pentru Cercetare, una dintre cele mai importante instituţii europene dedicate susţinerii cercetării de frontieră şi excelenţei ştiinţifice.

Preşedintele a precizat că a discutat cu Maria Leptin despre viitorul finanţării europene pentru cercetare şi inovare, în contextul pregătirii următorului Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene şi al programului care va succeda Horizon Europe.

„Pentru România, este esenţial ca cercetarea şi inovarea să fie tratate ca investiţii strategice în competitivitatea economică, securitatea şi autonomia strategică a Europei. Consiliul European pentru Cercetare finanţează proiecte de cercetare fundamentală în toate domeniile ştiinţifice, având ca unic criteriu excelenţa ştiinţifică. Acest principiu trebuie menţinut şi consolidat, pentru a putea valorifica la maximum potenţialul cercetării şi resursei umane valoroase din România”, a punctat Nicuşor Dan.