Nicuşor Dan: Urmează o iarnă dificilă. Va fi suplimentat personalul de la call-center-ul Termoenergetica

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, miercuri, că va fi suplimentat personalul de la call-center-ul Termoenergetica, astfel încât bucureştenii să poată afla informaţii în legătură cu avariile apărute şi când vor fi soluţionate acestea.
Economica.net - mie, 18 nov. 2020, 13:57
Nicuşor Dan: Urmează o iarnă dificilă. Va fi suplimentat personalul de la call-center-ul Termoenergetica

„O să vă invit foarte curând să vedeţi call-center-ul pe care l-am înfiinţat în interiorul Primăriei, pentru ca să nu mai existe situaţii în care bucureştenii să sufere din cauza unei avarii şi să nu ştie ce se întâmplă şi în cât timp se poate rezolva această avarie. (…) Există deja un număr unic la care oamenii pot să sune. Diferenţa este că se va răspunde. Şi oamenii, în momentul în care li se va răspunde, vor şti care este avaria sau lucrarea de care sunt afectaţi şi, estimativ, care este ora la care acest inconvenient va dispărea”, a declarat primarul general, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PMB.

El a reiterat că în Bucureşti, în actualul sezon rece, vor exista sute de avarii la reţeaua de termoficare, adăugând că urmează „o iarnă dificilă”, dar angajaţii Termoenergetica vor interveni „în cel mai scurt timp posibil” pentru a remedia problemele apărute.

„Vom avea sute de avarii. În raportul pe care l-am primit, când am semnat contractul pentru acea finanţare, se arăta că, în ultimul an, am avut 1.700 de avarii. Cele mai multe dintre avarii, logic, se fac atunci când presiunea e mai mare, deci iarna. O să avem sute de avarii. Promisiunea este de a interveni cât se poate de repede. (…) Există o soluţie de avarie, în care să ne asigurăm că există suficiente echipe, material, echipamente – există! – şi oamenii să fie informaţi, să ştie când se remediază problema. Am spus asta în campanie, o spun şi acum. Nu se poate mai mult. Soluţia adevărată este pe termen mediu şi o să înceapă în această primăvară şi primul pas l-am făcut cu cele 300 de milioane pe care le-am obţinut”, a menţionat edilul general.

Nicuşor Dan a amintit că a semnat cu ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, un contract de finanţare din fonduri europene pentru reabilitarea a 210 kilometri din reţeaua principală de termoficare din Bucureşti. Potrivit primarului, pe lângă acest contract, ar exista şi promisiunea Guvernului pentru încă 200 de milioane de euro, pentru a începe din primăvară lucrări de schimbare a reţelei principale de transport.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina loveşte alte 10 petroliere din „flota fantomă” rusă în Marea Azov
Ucraina loveşte alte 10 petroliere din „flota fantomă” rusă în Marea Azov
Forţele armate ucrainene au lovit noaptea trecută, în Marea Azov, alte zece petroliere din aşa-numita "flotă fantomă" pe care Rusia o foloseşte pentru a eluda sancţiunile internaţionale,......
Fondul de câştiguri, suplimentat la Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 la Tragerile Speciale ale Verii
Fondul de câştiguri, suplimentat la Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 la Tragerile Speciale ale Verii
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto ale Verii şi suplimentează, cu această ocazie, fondul ...
Succes peste așteptări la licitațiile de rezervare a capacității pentru Coridorul Vertical de gaze, în care este implicată și România
Succes peste așteptări la licitațiile de rezervare a capacității pentru Coridorul Vertical de gaze, în care este implicată ...
Rezervările din această săptămână în cadrul licitațiilor de capacitate pentru Coridorul Vertical de gaze  au depășit ...
ANM:Cod galben de averse torenţiale, vijelii şi descărcări electrice în mai multe regiuni, până luni seara
ANM:Cod galben de averse torenţiale, vijelii şi descărcări electrice în mai multe regiuni, până luni seara
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis trei atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică şi averse ...