Nicuşor Dan va participa la reuniunea „Coaliţiei de Voinţă” de la Paris

Preşedintele Nicuşor Dan va participa marţi, la Paris, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai "Coaliţiei de Voinţă" (Coalition of the Willing), potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale.
AGERPRES - D, 04 ian. 2026, 11:59
Nicuşor Dan va participa la reuniunea

Aliaţii europeni ai Ucrainei s-au întâlnit sâmbătă, la Kiev, pentru a analiza detaliile celei mai recente versiuni a planului de încheiere a conflictului cu Rusia, înaintea unui summit al „Coaliţiei de Voinţă”, care va avea loc săptămâna viitoare în Franţa. Coaliţia este formată din state care susţin Ucraina, relatează AFP.

Consilieri de securitate din 15 ţări, printre care Franţa, Germania şi Canada, precum şi reprezentanţi ai Uniunii Europene şi NATO, s-au reunit în capitala Ucrainei pentru această primă întâlnire a anului.

Trimisul special al preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, a participat de la distanţă, a confirmat un oficial ucrainean pentru AFP.

„Prima parte a întâlnirii s-a concentrat pe documentele-cadru, în special garanţiile de securitate şi abordările planului de pace, precum şi pe succesiunea următorilor paşi comuni”, a precizat sâmbătă, pe Telegram, după prima sesiune, negociatorul-şef al Ucrainei, Rustem Umerov.

Eforturile diplomatice s-au intensificat din luna noiembrie, în vederea încheierii celui mai sângeros conflict din Europa de după Al Doilea Război Mondial, sub coordonarea preşedintelui american Donald Trump, a cărui administraţie a purtat negocieri separate cu Rusia şi Ucraina.

În discursul său de Anul Nou pentru 2026, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că un acord este „gata în proporţie de 90%”, avertizând însă că restul de 10% va determina „soarta păcii”, în condiţiile în care viitorul teritoriilor ocupate de Rusia rămâne o problemă-cheie.

Te-ar mai putea interesa și
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de când a devenit activă. Noua platformă de investiții este disponibilă......
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Conducerea Simtel Team S.A. informează piață de capital cu privire la semnarea unui contract de inginerie, achiziții ...
Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Guvernul este format din membri PSD și tehnocrați. Premierul desemnat spune că nu-și dorește creșterea taxelor în 2027
Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Guvernul este format din membri PSD și ...
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunțat că a finalizat în această seară procedura de depunere în Parlament a programului ...