Nike a blocat în justiție livrarea către cumpărători a Pantofilor lui Satan

Colectivul artistic MSCHF, care a lansat, în urma unei colaborări cu rapperul Lil Nas X, Pantofii lui Satan, ce conţin, potrivit producătorului, picături de sânge uman în interiorul tălpilor, a primit ordin să sisteze livrările în urma unei acţiuni în justiţie introdusă de Nike, potrivit unor documente judiciare consultate de AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 02 apr. 2021, 19:10
Nike a blocat în justiție livrarea către cumpărători a Pantofilor lui Satan

Gigantul din domeniul articolelor vestimentare sportive a atacat în justiţie colectivul artistic MSCHF, specializat în articole de serie limitată, puse în vânzare online la o dată stabilită.

Nike acuză societatea, cu sediul în Brooklyn, de contrafacerea şi diluarea mărcii.

Pantofii lui Satan au fost realizaţi în parteneriat cu rapperul american Lil Nas X, devenit cunoscut după hitul ”Old Town Road”, al cărui remix a fost difuzat în primăvara şi vara lui 2019.

Modelul are la bază modelul de pantof sport Air Max 97 realizat de Nike, căruia i-au fost adăugate câteva semne distinctive, precum o pentagramă, considerată, în anumite contexte, un simbol satanic. De asemenea, în talpa pantofilor a fost injectată o picătură de sânge, potrivit MSCHF.

Luni, când a fost pus în vânzare acest model în 666 de exemplare, număr asociat la rândul său diavolului, Nike a înaintat o acţiune în justiţie împotriva companiei la un tribunal federal civil din Brooklyn.

Gigantul a solicitat suspendarea livrărilor pantofilor, care au devenit sold-out în mai puţin de un minut, la preţul de 1.018 dolari o pereche.

Joi, un judecător federal american a emis un ordin provizoriu de interdicţie care împiedică MSCHF să expedieze comenzile conţinând aceşti pantofi, precum şi de a mai utiliza pe viitor marca Nike, potrivit documentelor consultate de AFP.

Judecătorul a precizat că acţiunile colectivului artistic MSCHF sunt ”susceptibile de a crea confuzie (…) în rândul consumatorilor în ceea ce priveşte originea, sponsorizarea sau autorizarea” pantofilor şi că aceştia ”ar dilua şi ar prejudicia” marca Nike, provocând ”un prejudiciu ireparabil” în lipsa acestei ordonanţe.

Într-un comunicat publicat joi, MSCHF şi-a susţinut punctul de vedere potrivit căruia aceşti pantofi reprezintă o creaţie artistică, iar producţia lor este o manifestare a libertăţii de exprimare.

”Nu există o modalitate mai bună de a stârni o discuţie referitoare la cultura de consum decât participând la cultura de consum”, a susţinut compania.

Colectivul MSCHF a precizat că a fost ”în mod sincer surprins” de acţiunea Nike şi că este ”nerăbdător să colaboreze cu Nike şi cu tribunalul pentru a rezolva problema cât mai curând posibil”.

Ordonanţa de interdicţie temporară va fi menţinută până la emiterea unei decizii vizând solicitarea de interdicţie preliminară introdusă de Nike. MSCHF trebuie să se prezintă în faţa instanţei pe 14 aprilie.

Pantofii lui Satan au fost realizaţi de MSCHF după ”pantofii Iisus”, având la bază modelul Nike Air Max 97 alb, şi care conţineau apă sfinţită în interiorul tălpilor.

Nike nu a introdus nicio acţiune în justiţie pentru această gamă de produse, a subliniat MSCHF într-un comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât distribuitorii de aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF) nu cunosc......
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, ...
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...