Nike concediază 2% din forţa sa de muncă la nivel global

16 02. 2024
NIKE

Peste 1.600 de angajaţi ar urma să fie concediaţi, în condiţiile în care compania are aproximativ 83.700 persoane angajate în întreaga lume.

Concedierile vor fi făcute în două etape, prima începând vineri, iar a doua va fi finalizată până la sfârşitul trimestrului patru fiscal.

Concedierile fac parte din planul de reducere a costurilor cu până la două miliarde de dolari în următorii trei ani. Banii obţinuţi din aceste reduceri de costuri vor fi investiţi în stimularea creşterii în viitor, în accelerarea inovării şi majorarea profitabilităţii pe termen lung.

Nike, ca şi giganţii globali Adidas, Puma şi JD Sports, a avertizat asupra unor câştiguri mai reduse în acest an, deoarece consumatorii reduc achiziţiile de produse neesenţiale.