NIS cere SUA să îi permită să funcţioneze până când Rusia îşi vinde participaţia

Compania petrolieră NIS din Serbia, la care Rusia deţine o participaţie majoritară, a solicitat miercuri Trezoreriei SUA să îi elibereze o autorizaţie pentru a putea opera fără restricţii, în timp ce acţionarii ruşi îşi vând acţiunile, eludând astfel sancţiunile impuse de Washington din cauza invadării Ucrainei, transmite EFE.
AGERPRES - mie, 19 nov. 2025, 16:00
NIS cere SUA să îi permită să funcţioneze până când Rusia îşi vinde participaţia

Autorizaţia anterioară, emisă pe 14 noiembrie şi valabilă până pe 13 februarie 2026, permite derularea negocierilor privind schimbarea proprietarului NIS, scrie Agerpres.

După mai multe amânări, la data de 9 octombrie 2025, Departamentul Trezoreriei SUA a început să implementeze sancţiunile împotriva acţionarilor ruşi de la NIS, ca parte a unui pachet mai amplu de sancţiuni împotriva sectorului energetic rus, menit să împiedice finanţarea agresiunii împotriva Ucrainei cu profiturile companiilor energetice ruseşti.

După implementarea sancţiunilor americane, băncile au încetat să mai proceseze plăţi pentru NIS, iar unele companii au suspendat livrările de ţiţei, în timp ce autorităţile de la Belgrad estimează că rafinăria NIS va putea funcţiona doar până la data de 25 noiembrie, fără noi transporturi de petrol.

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a explicat că acţionarii ruşi la NIS, care deţin împreună un pachet de peste 50% din acţiuni, negociază vânzarea participaţiilor lor cu parteneri asiatici şi europeni şi că Serbia va accepta orice acord de vânzare, dar nu exclude naţionalizarea ca ultimă soluţie.

În calitate de principală companie petrolieră din Serbia, NIS operează singura rafinărie a ţării, care aprovizionează aproximativ 80% din piaţă.

Două companii ruseşti, Gazprom Neft şi Gazprom, deţin 44,9%, respectiv 11,3% din acţiunile NIS.

Statul sârb, al cărui Guvern nu a impus sancţiuni Rusiei, deţine 29,9% din acţiunile NIS, în timp ce restul aparţine micilor acţionari şi angajaţilor companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...