Nistor: Greva din învăţământ se poate încheia când Guvernul vine cu o soluţie care să fie acceptată

07 06. 2023
profesori 6758497654930

„Greva se poate încheia în momentul în care Guvernul vine cu o soluţie care să fie acceptată de colegii noştri şi când colegii noştri vor decide acest lucru. Noi suntem deschişi la negocieri. Noi am spus foarte clar ce vrem. Vrem garanţii vizavi de grila de salarizare şi bineînţeles salariul debutantului care ar trebui să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie. Deci, în momentul în care vor exista aceste garanţii, colegii noştri vor hotărî în cunoştinţă de cauză. (…) Dacă această nemulţumire continuă, asta înseamnă că ceea ce s-a solicitat nu s-a oferit în totalitate”, spus Nistor.

Liderul sindical a subliniat că deocamdată nu s-a ajuns în faza în care se poate vorbi despre amânarea examenelor, dar a avertizat că există acest risc „cu cât se lungeşte acest conflict de muncă”.

Întrebat dacă vede până vineri o rezolvare a situaţiei, pentru a nu se ajunge la o amânare a examenelor, Marius Nistor a răspuns: „Totul depinde de Guvernul României”.

În ceea ce priveşte cererea sindicatelor de a mai avea o nouă rundă de negocieri cu Guvernul, acesta a spus că încă nu s-a primit niciun răspuns.

„Aşteptăm reacţia Guvernului. Cred că ne-a auzit”, a adăugat el.

Referitor la o nouă acţiune de protest care ar putea avea loc în Capitală, liderul FSE a precizat că s-a depus o solicitare în acest sens la primărie şi se aşteaptă aprobarea.

„Da, s-a depus o solicitare pentru acţiuni de protest joi sau vineri. Depinde cum vom primi aprobarea din partea Primăriei Capitalei”, a susţinut el, adăugând că 20.000 de persoane vor ieşi din nou în stradă.

În altă ordine de idei, Nistor a subliniat că legalitatea acestei acţiuni de protest nu este influenţată de cei care au renunţat la grevă, în condiţiile în care cei mai mulţi nu sunt membri de sindicat.

„Ministerul Educaţiei se raportează la total salariaţi. În grevă nu sunt numai membri de sindicat, sunt şi nemembri de sindicat. Deci, din datele ministerului, s-au retras 15.000 de oameni. Majoritatea nu sunt membri de sindicat, deci procentul este nesemnificativ şi nu influenţează per ansamblu legalitatea acestei acţiuni de protest. Problema este următoarea: în niciun caz nu trebuie acuzat vreun coleg care s-a retras din acţiunea de protest că ar fi spărgător de grevă sau ceva de genul ăsta… „, a adăugat el.

Un număr de 134.007 de membri de sindicat, respectiv 86,93% din totalul celor care au semnat referendumul pentru declararea grevei, au continuat marţi protestul, au informat sindicatele din învăţământul preuniversitar, printr-un comunicat.

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’, în urma centralizării făcute de sindicatele afiliate, în conformitate cu dispoziţiile Legii 367/2022 privind dialogul social, a reieşit că astăzi, 6 iunie 2023, au fost în grevă 134.007 de membri de sindicat, ceea ce reprezintă 86,93% din totalul membrilor care au semnat referendumul pentru declararea grevei. Menţionăm că procentele avansate astăzi de Ministerul Educaţiei au fost raportate la totalul salariaţilor din învăţământ, provocând confuzie în rândul membrilor de sindicat aflaţi în grevă”, se menţionează în comunicatul dat marţi seara publicităţii.

Sindicaliştii au solicitat Guvernului reluarea urgentă a negocierilor, „în interesul sistemului de învăţământ”.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a susţinut marţi, într-o conferinţă de presă, că peste 15.000 de persoane din domeniu, dintre care 10.000 de cadre didactice, au renunţat la grevă după adoptarea ordonanţei care prevede majorări salariale.

Potrivit ministrului, la nivel naţional în peste 1.000 de unităţi de învăţământ nicio persoană nu face grevă. Deca a mai spus că vor fi reluate miercuri negocierile cu federaţiile sindicale

Ulterior, Ministerul Educaţiei a precizat că datele făcute publice privind personalul din învăţământul preuniversitar participant la grevă au rezultat din centralizările primite de la inspectoratele şcolare judeţene/ al municipiului Bucureşti, în urma raportărilor unităţilor de învăţământ.

„Procentele comunicate de Ministerul Educaţiei astăzi sunt calculate prin raportare la totalul personalului, respectiv la totalul personalului didactic din învăţământul preuniversitar, nu la numărul total al membrilor de sindicat. Ministerul Educaţiei a solicitat şi a centralizat, în această perioadă, informaţii statistice privind întregul personal din unităţile de învăţământ, pentru o imagine de ansamblu asupra dinamicii din sistem, în contextul protestului personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Greva generală din educaţie a fost declanşată în data de 22 mai 2023.