Niţă: Electrica, Hidroelectrica şi Complexul Oltenia vor fi listate la bursă în iunie

Calendarul de listări la bursă agreat cu Fondul Monetar Internaţional nu a fost modificat, astfel că, în luna iunie, vor fi listate la bursă Hidroelectrica, Electrica şi Complexul Energetic Oltenia (CEO), a declarat, joi, ministrul de resort, Constantin Niţă, cu ocazia semnării unui contract de finanţare între Complexul Oltenia şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Economica.net - J, 30 ian. 2014, 10:17
Niţă: Electrica, Hidroelectrica şi Complexul Oltenia vor fi listate la bursă în iunie

‘Nu avem întârzieri în calendarul de listări, dar să vedem ce spun consultanţii. Toate trei listările sunt prevăzute pentru luna iunie’, a spus ministrul.

La rândul său, directorul general al CEO, Laurenţiu Ciurel, a precizat că singurul lucru care ar putea întârzia listarea companiei pe care o reprezintă este majorarea capitalului social cu valoarea unor terenuri cu suprafeţe mari, care ar putea duce la creşterea cu 2-3 procente a participaţiei statului.

‘Este posibil să avem o reacţie în instanţă din partea celuilalt acţionar, Fondul Proprietatea. Suprafeţele sunt foarte mari, iar valoarea lor este de sute de milioane de dolari, astfel că ar putea influenţa cu 2-3% structura acţionariatului’, a spus Ciurel.

În urmă cu două săptămâni, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, declara că Hidroelectrica şi Electrica vor fi listate la bursă în iunie, iar Complexul Oltenia, în octombrie.

Tot atunci, Ciurel spunea că a solicitat listarea companiei pe care o conduce în octombrie, pentru a nu fi cotată pe piaţa de capital în acelaşi timp cu celelalte două.

‘Nu trebuie să ne canibalizăm cu listările, pentru că vorbim de bani de pe aceeaşi piaţă. Din acest motiv, noi ne vom lista în toamnă, mai târziu decât ceilalţi’, a precizat şeful CE Oltenia.

Toamna trecută, Guvernul a listat la bursă, în septembrie, un pachet de 10% din Nuclearelectrica, această companie devenind primul producător de energie de stat din România cotat pe piaţa de capital.

În noiembrie, un pachet de 10% din producătorul de gaze Romgaz a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti şi, alternativ, pe piaţa de capital de la Londra.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou avion de luptă  – Italia susţine participarea Germaniei la proiectul GCAP susţinut de giganţii Leonardo, BAE Systems şi Mitsubishi
Un nou avion de luptă – Italia susţine participarea Germaniei la proiectul GCAP susţinut de giganţii Leonardo, ...
Guvernul italian a anunţat sâmbătă că susţine pe deplin participarea Germaniei la Global Combat Air Programme (GCAP), proiectul internaţional pentru dezvoltarea unui avion de luptă de nouă......
Electrificare – Şeful ONU pentru climă cere accelerarea măsurilor, obiective mai ambiţioase, compromisuri şi evitarea amânărilor (COP31)
Electrificare – Şeful ONU pentru climă cere accelerarea măsurilor, obiective mai ambiţioase, compromisuri şi evitarea ...
La jumătatea Conferinţei Mondiale privind Clima (COP31), desfăşurată în Turcia, în Antalya, şeful ONU pentru probleme ...
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Omul de afaceri Ion Ţiriac a extins baza sportivă de la Otopeni prin inaugurarea Allianz-Ţiriac Summer Arena, o nouă ...
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor ...