Nivel record la bursă! Acţiunile Apple au depăşit pentru prima dată pragul de 500 de dolari

Cotaţia Apple a depăşit luni pragul de 500 de dolari, după ce a crescut cu aproape 2% în deschiderea şedinţei de luni şi se află pe poziţia a treia în rândul celor mai scumpe acţiuni din componenţa indicelui S&P 500.
Economica.net - lun, 13 feb. 2012, 16:33

Google, cu 612,23 dolari, este cea mai scumpă acţiune din S&P 500, urmată de Priceline.com, cu 549,55 dolari, şi Apple. Intuitive Surgical şi MasterCard sunt următoarele cu 493,50 dolari şi 399,59 dolari, transmite Bloomberg.

 

Acţiunile Apple se aflau în urcare cu 1,8%, la 502,4 dolari în prima parte a şedinţei bursiere.

 

„Ne aduce aminte tuturor de transformarea uimitoare a Apple din ultimii opt ani. Credem că acţiunile Apple pot creşte încă. Urmează pragul de 600 de dolari”, a declarat directorul pentru investiţii al Solaris Group, Timothy Ghriskey, care administrează active de două miliarde de dolari.

 

Cotaţia Apple a crescut în 10 din cele 13 şedinţe de la raportarea de rezultate financiare pentru trimestrul încheiat în decembrie. Apple a anunţat, la sfârşitul luni ianuarie, profit de 13,1 miliarde de dolari pentru ultimele trei luni ale anului trecut, cu 36% peste estimările analiştilor, în timp ce veniturile s-au situat de asemenea peste aşteptări.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare al Guvenului Siegfried Mureșan DOCUMENT
Programul de guvernare al Guvenului Siegfried Mureșan DOCUMENT
Programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan are 28 de capitole, de la reforma administrației centrale și locale și până la reforma și controlul democratic al serviciilor de informații.......
Pariu masiv pentru frații Pavăl: Dedeman construiește al doilea cel mai mare magazin lângă IKEA Timișoara, cu galerie comercială și restaurante
Pariu masiv pentru frații Pavăl: Dedeman construiește al doilea cel mai mare magazin lângă IKEA Timișoara, cu galerie ...
Dedeman vrea să construiască al doilea cel mai mare magazin al rețelei lângă IKEA din Dumbrăvița, lângă Timișoara, ...
Curse gratis cu Uber în acest weekend. Cum le obții
Curse gratis cu Uber în acest weekend. Cum le obții
Uber oferă duminică curse gratuite în București în colaborare cu Ambasada SUA în România pentru a marca 250 de ani ...
Armata SUA se pregătește pentru un posibil atac militar asupra Cubei – CBS News
Armata SUA se pregătește pentru un posibil atac militar asupra Cubei – CBS News
Armata americană se pregăteşte pentru o posibilă acţiune militară împotriva Cubei, a relatat vineri postul CBS News, ...