Noi avertizări de ploi abundente şi vijelii. Iată ce zone sunt vizate de codurile anunțate de ANM

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică noi avertizări de ploi abundente şi vijelii şi a instituit Cod portocaliu în partea de est, nord-est şi sud-est a ţării, în timp ce în centru, în sud şi în nord va fi Cod galben, până luni, la ora 2:00.
AGERPRES - D, 20 iun. 2021, 10:37
Noi avertizări de ploi abundente şi vijelii. Iată ce zone sunt vizate de codurile anunțate de ANM

Potrivit meteorologilor, în intervalul 20 iunie, ora 10:00 – 21 iunie, ora 2:00, în Moldova, Dobrogea, nordul şi estul Munteniei, precum şi în estul Transilvaniei, vor fi averse abundente, descărcări electrice şi, izolat, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 40 – 50 de l/mp şi pe arii restrânse 60 – 80 l/mp.

Judeţele aflate sub Cod portocaliu sunt: Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău, Galaţi, Vrancea, Brăila, Buzău, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Prahova, Braşov (est), Harghita, Mureş (parţial), Bistriţa – Năsăud (partea de est).

„Manifestări de instabilitate atmosferică accentuată vor fi pe alocuri şi în celelalte judeţe din Transilvania”, precizează ANM.

De asemenea, în acelaşi interval de timp, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în Maramureş, local în Muntenia şi în nordul Olteniei, precum şi la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată. Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 30 l/mp şi, izolat, 40 – 50 l/mp.

Sub Cod galben de ploi se află judeţele: Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Sălaj, Cluj, Mureş (parţial), Alba, Sibiu, Braşov, Hunedoara, Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, Bucureşti, Giurgiu, Teleorman şi Caraş-Severin.

Te-ar mai putea interesa și
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
ASUS a anunțat o nouă ofertă împreună cu Google, prin care utilizatorii care dețin laptopuri ASUS și ROG eligibile primesc acces timp de trei luni la serviciile Google AI Pro sau Google AI......
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări și noi locații
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări ...
Cel mai mare lanț de cinematografe din România a cumpărat preia multiplexul Cine Gold din Promenada Mall Sibiu. Această ...
Anunțul primarului Ciucu despre sistemul de termoficare din Bucureşti – De ce este crucială realizarea SACET
Anunțul primarului Ciucu despre sistemul de termoficare din Bucureşti – De ce este crucială realizarea SACET
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a susţinut, miercuri, necesitatea realizării unui sistem centralizat de termoficare ...
Bolojan: PNL va susţine, prin toate acţiunile necesare, corectarea legii ANI
Bolojan: PNL va susţine, prin toate acţiunile necesare, corectarea legii ANI
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele liberalilor, susţine că votul dat în Senat pe legea integrităţii "a ...