Noi demersuri în Parlamentul European legate de aderarea României la spaţiul Schengen

 Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a ridicat luni seară, în plenul Parlamentului European, problema aderării României la spaţiul Schengen, revenită în atenţia publică după ce cancelarul german Olaf Scholz şi-a exprimat public sprijinul pentru o decizie în acest sens, în timp ce eurodeputatul Renew Europe Dragoş Pâslaru a afirmat marţi, într-un briefing pentru jurnalişti români, că la nivel de grup există o campanie activă pentru a se asigura că nu există opoziţie din partea Ţărilor de Jos.
AGERPRES - mar, 13 sept. 2022, 13:47
Noi demersuri în Parlamentul European legate de aderarea României la spaţiul Schengen

„Românii merită în Schengen. România respectă de foarte mulţi ani toate criteriile privind aderarea la spaţiul Schengen, iar evaluările succesive ale Comisiei Europene, confirmate şi în contextul războiului din Ucraina, arată că ţara noastră asigură protecţia frontierelor externe la cele mai înalte standarde. Liderii europeni nu au nicio justificare să nu accepte primirea României în spaţiul Schengen, în acest an”, a spus eurodeputatul român, care a purtat cu acest prilej un tricou inscripţionat cu denumirea campaniei #RomâniiMeritaÎnSchengen, pe care a iniţiat-o împreună cu PES activists România şi Partidul Social Democrat.

„Cancelarul social-democrat german, Olaf Scholz, a spus foarte clar că românii, prin eforturile făcute, merită respectul Europei şi intrarea în acest spaţiu de liberă circulaţie. Păcat că anumite guverne europene de centru-dreapta au refuzat şi se opun în continuare în a recunoaşte acest drept cetăţenilor români”, a afirmat Negrescu, fără a le menţiona în mod explicit, în cadrul unei intervenţii susţinute la procedura discursurilor de un minut.

„Împreună cu Partidul Social Democrat şi PES activists România vom lupta până la capăt pentru acest obiectiv. Vom solicita o nouă dezbatere în plenul Parlamentului European şi în curând vom depune, chiar la sediul Consiliului, zeci de mii de mesaje ale românilor pentru acest deziderat. Nu putem avea o Europă puternică şi unită până când românii nu vor avea aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi cetăţeni europeni”, a mai pledat Victor Negrescu.

Întrebat de situaţia particulară a Olandei, care s-a opus în trecut aderării României la Schengen, eurodeputatul Renew Europe Dragoş Pâslaru a declarat că şi la nivel guvernamental şi la nivel de grup politic, există o campanie activă pentru a ne asigura că nu există opoziţie sau obstacole din partea Ţărilor de Jos.

„Din ce am spus, nu înseamnă că există vreo decizie a Olandei de a ne bloca. Ca să ne înţelegem. Este ceva proactiv, vrem să ne asigurăm că nu există astfel de obstacole. Dar nu există în acest moment un semnal oficial cum că s-ar îndrepta lucrurile în direcţia ca Olanda să blocheze România”, a ţinut el să precizeze.

Te-ar mai putea interesa și
KFC se extinde cu un nou tip de restaurant. Investiția a fost de 420.000 de euro
KFC se extinde cu un nou tip de restaurant. Investiția a fost de 420.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România care deține companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell, a investit......
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Visual Fan, prin divizia sa Allview Energy, anunță semnarea oficială a două contracte strategice pentru dezvoltarea proiectului ...
O nouă viaţă pentru minerii din Polonia – Din bezna subteranului, la înălţime, pe turbinele eoliene (reportaj AFP)
O nouă viaţă pentru minerii din Polonia – Din bezna subteranului, la înălţime, pe turbinele eoliene (reportaj AFP)
Din vârful unei turbine eoliene înalte de aproape 100 de metri, minerul polonez Grzegorz Witek priveşte departe spre galeriile ...
Cum va fi vremea în weekend, ce se întâmplă săptămâna viitoare şi în următoarele patru săptămâni – prognoză oficială ANM pentru Bucureşti şi restul ţării
Cum va fi vremea în weekend, ce se întâmplă săptămâna viitoare şi în următoarele patru săptămâni – prognoză ...
Prognoza meteo ANM pentru vineri, sâmbătă şi duminică, cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni, perioada ...