Noi denumiri comune internaţionale pe lista de medicamente gratuite şi compensate, începând de la 1 aprilie

25 03. 2022
health-621351_1920

„HG nr. 720/2008 a fost modificată astăzi prin adăugarea unui număr de 34 de noi denumiri comune internaţionale (DCI). Acestea cuprind (…) molecule noi care sunt destinate tratamentului afecţiunilor pulmonare cronice, afecţiunilor oncologice, scleroză multiplă, diabet, boli rare, între acestea se regăseşte şi tripla terapie necesară pacienţilor cu fibroză chistică”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adriana Pistol, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Ministerul Sănătăţii a precizat, printr-un comunicat de presă, că Guvernul a aprobat decontarea triplei terapii (Kaftrio) pentru pacienţii cu fibroză chistică.

Potrivit comunicatului, moleculele nou introduse pe lista de medicamente gratuite şi compensate vor putea asigura tratarea pacienţilor cu afecţiuni neurologice şi Parkinson, ciroză biliară, boli endocrine şi metabolice, boli cronice ale rinichiului, boli degenerative ale ochiului (glaucom).

De asemenea, sunt medicamente destinate pacienţilor cu afecţiuni oncologice, cu diabet zaharat, cu boli rare – hemofilie/talasemie, cu hipertensiune pulmonară, amiotrofie spinală, amiloidoză şi angioedem ereditar.