Noi înlocuitori pentru Nokia lângă Cluj. Vin şi Vos Logistisc şi Fencs Industries

Economica.net
28 01. 2012

Importanţa infrastructurii pentru atragerea investitorilor străini a ieşit demult din sfera legendelor, care spuneau că Mecedes nu va face maşini în România pentru că aici nu sunt drumuri. Investiţiile în „autostrada Jucu“, care păreau nişte facilităţi pentru atragerea Nokia, dau roade şi după plecarea concernului finlandez.

 

În afară de nou venitele companii olandeze, se mai anunţă şi alţi candidaţi. La Cluj mai au loc negocieri şi cu o companie importantă din domeniul auto din Asia, potrivit lui Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean citat de Gândul.info.

Pe de altă parte, dorinţa oficialilor clujeni  este „să atragem în parcurile industriale investitori români, pe care îi tratăm în mod egal cu cei străini”, a mai declarat preşedintele CJ Cluj.

 

Italienii de la De’Longhi vor să cumpere fabrica Nokia (după ce Consiliul Concurenţei va aviza tranzacţia), să investească 30 de milioane de euro şi să angajeze până la 1.000 de persoane. Bosch vrea să investească 60 de milioane de euro şi să creeze 2.000 de noi locuri de muncă.

 

Pentru compania de logistică Vos Logistics apropierea autorstrăzii este esenţială, ca şi pentru procesatorul de legume şi fructe Fencs Industries SRL. Aceste companii vor cheltui cel puţin 2 milioan de euro în zonă şi vor da de lucru altor 250 de localnici.

 

Citiţi mai departe în Gândul.info