Noi interdicţii de circulaţie pentru maşinile vechi cu motor diesel sunt preconizate în Germania

Justiţia germană a deschis miercuri calea spre o nouă interdicţie de circulaţie pentru autoturismele vechi cu motor diesel în oraşul Mainz, după Stuttgart, Frankfurt şi Berlin, unde guvernul încearcă acum să dejoace aceste decizii foarte nepopulare, informează AFP.
Economica.net - mie, 24 oct. 2018, 13:26
Noi interdicţii de circulaţie pentru maşinile vechi cu motor diesel sunt preconizate în Germania

Într-un verdict foarte aşteptat, tribunalul administrativ din Mainz (vest) obligă municipalitatea să interzică circulaţia pe străzile sale a autoturismelor vechi cu motor diesel începând din septembrie 2019, exceptând situaţia în care ea va reuşi să amelioreze calitatea aerului până atunci.

Mainz se numără printre cele 65 de oraşe germane care depăşeau anul trecut normele europene privind emisiile de dioxid de azot, adică 40 de micrograme de NO2 pe metru cub, conform Oficiului german al Mediului.

Justiţia administrativă a dat deja decizii asemănătoare pentru oraşele Stuttgart, Frankfurt şi recent Berlin, în timp ce Hamburg a decis din proprie iniţiativă să interzică maşinile vechi cu motor diesel pe două tronsoane din centrul oraşului.

Însă, în condiţiile în care interdicţiile de circulaţie ameninţă zeci de oraşe germane, în frunte cu Munchen, unde concentraţia de NO2 urcă la 78 de micrograme pe metru cub, guvernul încearcă să le evite.

Cu câteva zile înainte de alegerile regionale din landul unde se află oraşul Frankfurt, alegeri riscante pentru partidul conservator al Angelei Merkel, cancelarul federal a promis că va schimba legea pentru „a împiedica peste tot” aplicarea acestei măsuri nepopulare.

În pofida criticilor care s-au făcut auzite imediat după acest anunţ, perceput drept o manevră electorală cu bază legală suspectă, guvernul a anunţat miercuri că va examina viitorul text la 7 noiembrie, în Consiliul de Miniştri. Guvernul federal consideră „disproporţionate” interdicţiile de circulaţie pentru autoturismele vechi cu motoare diesel în cazul unei depăşiri uşoare a normelor de poluare, adică între 40 şi 50 de mg de NO2.

În paralel, coaliţia formată de conservatori şi social-democraţi negociază în continuare cu constructorii de maşini pentru ca aceştia să aducă la normă pe cheltuiala lor maşinile vizate.

„Circa 2,2 milioane” de maşini Euro-5, din totalul celor 5,5 milioane care circulă în Germania, ar putea deveni astfel mai puţin poluante, a afirmat miercuri Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel.

Te-ar mai putea interesa și
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. Vești bune și despre porumb
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. ...
Producția de grâu a României ar putea depăși din nou, anul acesta, pragul de 12 milioane de tone, având în vedere că Serviciul Științific al Comisiei Europene a revizuit în creștere......
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat cu prețurile și ce firmă vinde și la jumătate față de medie
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat ...
După o perioadă de câteva luni în care părea că a lăsat motoarele la o turație mai mică, lucru care se putea vedea ...
Schimbare majoră în sănătate de la 1 septembrie. Tot istoricul medical şi programările la medic vor fi disponibile în contul tău, pe telefon. Ce pași trebuie urmați
Schimbare majoră în sănătate de la 1 septembrie. Tot istoricul medical şi programările la medic vor fi disponibile ...
La 1 septembrie va fi operaţională platforma online, făcută de CNAS, denumită e-sănătatea mea, prin intermediul căreia ...
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, ...