Noi măsuri pentru gestionarea fondurilor europene alocate prin PNRR, aprobate de Guvern

Guvernul a aprobat, vineri, prin ordonanţă, noi măsuri pentru asigurarea unei bune gestiuni financiare a fondurilor europene, prin mecanisme care să prevină apariţia neregulilor în gestionarea acestora şi să consolideze cadrul de administrare a fondurilor europene rambursabile şi nerambursabile alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
AGERPRES - vin, 30 ian. 2026, 15:14
Noi măsuri pentru gestionarea fondurilor europene alocate prin PNRR, aprobate de Guvern

Potrivit unui comunicat al Executivului, se introduce posibilitatea aplicării reducerilor procentuale şi corecţiilor financiare proporţionale cu gravitatea abaterilor constatate, scrie Agerpres.

„Se reglementează cuantumul acestor reduceri pentru contractele de furnizare de produse, prestare de servicii sau execuţie de lucrări finanţate din fondurile PNRR, încheiate de beneficiarii privaţi care nu au obligaţia de a respecta regulile achiziţiilor publice. În astfel de cazuri, corecţiile se aplică din sumele solicitate la plată sau efectiv plătite beneficiarilor, în cuantum de 5.000 – 15.000 lei, în funcţie de gravitatea abaterii. Sumele rezultate din corecţii financiare vor fi recuperate din conturile bugetare aferente fondurilor europene”, se arată în comunicat.

Totodată, structurile de control din cadrul autorităţilor şi coordonatorului naţional au obligaţia de a raporta imediat către DLAF, OLAF, EPPO şi alte instituţii relevante orice suspiciune de fraudă sau conflict de interese.

„Neregulile grave vor fi raportate către Comisia Europeană prin sistemul AFIS-IMS, platforma unică pusă la dispoziţie de UE”, conform comunicatului.

În termen de 10 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a ordonanţei, autorităţile şi beneficiarii trebuie să modifice procedurile de management şi control.

Procedurile de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor în curs rămân supuse legislaţiei aplicabile la momentul iniţierii lor. Prin aceste modificări, România îşi consolidează sistemul de prevenire şi control al fraudelor, asigurând utilizarea corectă şi eficientă a fondurilor europene din PNRR şi respectarea angajamentelor asumate prin Acordul de împrumut cu Comisia Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia avertizează că Rusia încearcă să exploateze prin sabotaje tensiunile dintre Varşovia şi Kiev
Polonia avertizează că Rusia încearcă să exploateze prin sabotaje tensiunile dintre Varşovia şi Kiev
Serviciile speciale din Polonia se pregătesc pentru eventuale operaţiuni de sabotaj ale Rusiei prin care Moscova ar putea încerca să amplifice tensiunile dintre Varşovia şi Kiev, a declarat......
Schimbare majoră la STRABAG: Gigantul din construcții lansează o nouă marcă-umbrelă în 12 țări, inclusiv România
Schimbare majoră la STRABAG: Gigantul din construcții lansează o nouă marcă-umbrelă în 12 țări, inclusiv România
Constructorul STRABAG își consolidează producția, prelucrarea și reciclarea materialelor de construcții sub o nouă ...
Strâmtoarea Ormuz, considerată în continuare zonă de război de sindicatele şi angajatorii din transportul maritim
Strâmtoarea Ormuz, considerată în continuare zonă de război de sindicatele şi angajatorii din transportul maritim
Sindicatele şi angajatorii din sectorul maritim vor continua să considere cel puţin până la 9 iulie Strâmtoarea Ormuz ...
Bolojan discută cu reprezentanţii sectorului privat pe tema evoluţiei preţului carburanţilor
Bolojan discută cu reprezentanţii sectorului privat pe tema evoluţiei preţului carburanţilor
Premierul interimar Ilie Bolojan va avea miercuri, la ora 12.00, o întâlnire de lucru cu reprezentanţi ai sectorului privat ...