Noi obligații de informare a clienților pentru instalatorii de aer condiționat, va fi lege europeană

Instalatorii de aparate de aer condiționat vor fi obligați să le comunice clienților cât de eficiente energetic sunt aceste sisteme, conform unei legi a Uniunii Europene propuse miercuri, în încercarea de a ajuta oamenii să își gestioneze facturile la energie, scrie Reuters.
Economica.net - J, 25 iun. 2026, 08:21
Noi obligații de informare a clienților pentru instalatorii de aer condiționat, va fi lege europeană

Europa se confruntă cu un val de căldură record în această săptămână, parte a unei tendințe mai ample de veri mai calde și perioade de caniculă mai severe pe continent, ceea ce i-a făcut pe mulți europeni să ia în considerare opțiunea de a-și instala aparate de aer condiționat pentru prima dată.

Comisia Europeană a propus reguli care ar impune companiilor ce instalează aparate de aer condiționat, boilere și aparate de bucătărie în UE să le arate clienților eticheta de performanță energetică a produselor atunci când trimit o ofertă de preț pentru instalare.

„Dacă, de exemplu, mergeți acasă și sunați un instalator pentru a încerca să vă monteze un aparat de aer condiționat în apartament în această după-amiază, pentru că nu mai suportați căldura, este destul de puțin probabil să primiți eticheta odată cu ofertele de la instalatori”, a declarat un oficial al Comisiei.

„Vrem să schimbăm acest lucru”.

Mulți clienți cumpără aceste aparate direct de la un instalator local, ceea ce înseamnă că omul s-ar putea să nu vadă mai întâi produsul într-un magazin fizic sau să nu îi poată verifica specificațiile online.

De asemenea, astfel de achiziții sunt adesea făcute în grabă – de exemplu dacă se strică un boiler –  ceea ce înseamnă că clienții nu au timp să cerceteze noul produs pentru a alege un sistem mai eficient din punct de vedere energetic, în încercarea de a-și limita factura la energie.

Țările UE și legiuitorii trebuie acum să negocieze regulile finale, un proces care durează de obicei în jur de un an.

Aerul condiționat este, istoric, mai puțin răspândit în Europa decât în regiuni precum America de Nord, dar încălzirea globală îi determină pe unii oameni să ia în considerare investiția sau să folosească mai frecvent sistemele existente.

Magazinele din Franța și Spania au raportat vânzări uriașe de aparate de aer condiționat în această săptămână.

Yandri, un instalator în vârstă de 28 de ani din capitala Spaniei, a declarat luni pentru Reuters că doarme cu aerul condiționat pornit toată noaptea. „Veți vedea factura. Va fi mare”, a spus el.

Te-ar mai putea interesa și
Binance speră să obţină licenţa pentru a opera în Europa
Binance speră să obţină licenţa pentru a opera în Europa
Platforma de schimb de criptomonede Binance intenţionează să rămână în Uniunea Europeană şi va încerca din nou să obţină permisiunea de a opera în blocul comunitar, a declarat pentru......
Preşedintele Nicuşor Dan participă la Summitul Flancului Estic, în Polonia
Preşedintele Nicuşor Dan participă la Summitul Flancului Estic, în Polonia
Preşedintele Nicuşor Dan va participa joi la cea de a doua reuniune a Summitului Flancului Estic (Formatul Helsinki), care ...
Cod galben de caniculă în aproape toată ţara, temperaturile vor ajunge la 35 de grade
Cod galben de caniculă în aproape toată ţara, temperaturile vor ajunge la 35 de grade
Aproape toată ţara se va afla, joi, sub o avertizare cod galben de temperaturi ridicate şi caniculă, meteorologii anunţând ...
VIDEO – Bilanţul cutremurelor din Venezuela ar putea ajunge la zeci de mii de morţi, posibil 100.000 (USGS). Clădiri prăbuşite, pene de curent şi stare de urgenţă – Care sunt datele oficiale până acum
VIDEO – Bilanţul cutremurelor din Venezuela ar putea ajunge la zeci de mii de morţi, posibil 100.000 (USGS). Clădiri ...
Stare de urgenţă în Venezuela după ce două cutremure puternice au lovit miercuri Venezuela la un interval de aproximativ ...