Noi previziuni pentru cursul leu-euro pentru 2025 și 2026. Ce spun cei de la Erste

Previziunile pentru 2025 sunt de 5,1 lei pentru un euro și de 5,2 lei pentru un euro în 2026, conform ultimului raport al Erste Group Research, Randamentele la titlurile de stat pe 10 ani continuă să crească, ajungând la 8%. ING Bank nu a umblat încă la previziuni.
Gabriela Ţinteanu - mie, 07 mai 2025, 11:29
Noi previziuni pentru cursul leu-euro pentru 2025 și 2026. Ce spun cei de la Erste

”Leul românesc a fost neobișnuit de stabil din 2022, cu o depreciere nominală sub 1,0% pe an, în medie. Pe 6 mai, totuși, leul românesc s-a depreciat la 5,095 față de euro în jurul prânzului, de la 4,9750 dimineața, pe fondul turbulenșelor politice după primul tur al alegerilor prezidențiale. Leul a marcat o depreciere de aproximativ 2% într-o singură zi”, arată raportul de cercetare al Erste.

Probabil următoarea țintă de apărat pentru BNR este nivelul de 5,10 lei pentru un euro.

”De asemenea, am ajustat previziunile noastre privind evoluția cursului de schimb și avem nivelul fixat la 5,10 în 2025 și așteptăm o depreciere treptată spre 5,20 anul viitor”, arată raportul.

În ceea ce privește piața obligațiunilor, randamentele pe termen lung din România au continuat să crească marți, iar randamentul pe 10 ani este în prezent aproape de 7,95%, reflectând instabilitatea politică, În jurul prânzului nivelul acestuia a ajuns la 8%.

Economiștii ING Bank, chiar dacă monitorizează atent piața post electorală mențin o țintă de sfârșit de an de 5,05, dar pe termen scurt este posibil să ne mișcăm în intervalul 5,05-5,10, în funcție de presiunea pieței asupra leului. Dar 5,10 pare să fie linia dură pentru moment, iar fixingul va avea mai multă flexibilitate în mediul politic.

 

Te-ar mai putea interesa și
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor este construit în stilul art deco şi are un teren de 1.893 metri pătraţi şi o suprafaţă construită la sol de 1.702 metri pătraţi. Suprafaţa utilă este de 12.000 metri......
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza – 5 miliarde de lei
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului şi Ministerului ...
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Compania americană Tesla programează pentru cursul zilei de astăzi lansarea oficială a noului model electric sport Roadster, ...
Italia speră să obţină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia speră să obţină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia intenţionează să obţină de la sectorul financiar încă 10,7 miliarde de euro (12 miliarde de dolari) pentru ...