Şoferii vor putea cere despăgubiri asiguratorilor care nu respectă obligaţiile RCA

Şoferii vor putea cere despăgubiri companiilor de asigurări care nu îndeplinesc obligaţiile ce decurg din poliţele RCA sau o fac defectuos.
Economica.net - mie, 30 nov. 2011, 10:42

Şoferii vor putea cere despăgubiri companiilor de asigurări care nu îndeplinesc obligaţiile ce decurg din poliţele RCA sau o fac defectuos, iar penalităţile vor fi de 0,2% pe zi din valoarea despăgubirii cuvenite, informează Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

Decizia Consiliului CSA de modificare a reglementărilor cu privire la RCA a fost motivată de volumul de sesizări şi reclamaţii legate de plata despăgubirilor pe segmentul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto. Aceste schimbări, corelate cu o monitorizare riguroasă a evoluţiilor şi tendinţelor înregistrate pe segmentul RCA, vizează obţinerea unui nivel optim de protecţie a asiguraţilor şi păgubiţilor, prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite de asigurători„, a declarat preşedintele CSA, Constantin Buzoianu, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Totodată, pentru poliţele RCA emise începând cu 1 ianuarie 2012, sistemul bonus-malus se va aplica şi asiguraţilor persoane juridice.

De asemenea, termenul în care asiguratorul are obligaţia de a comunica asiguratului/păgubitului intenţia de a desfăşura investigaţii a fost redus de la 10 zile la 5 zile lucrătoare.

În cazul daunelor pentru care valoarea reparaţiilor este posibil să depăşească valoarea vehiculului avariat, asigurătorul RCA are obligaţia de a comunica păgubitului, în termen de 10 zile de la data avizării daunei, valoarea maximă a despăgubirii ce poate fi acordată.

Potrivit CSA, începând cu anul 2012, pentru pagubele materiale produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire pentru aceste riscuri va fi de un milion de euro (de la 750.000 de euro în acest an), echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României.

Modificările prezentate vor intra în vigoare la data publicării acestora în Monitorul Oficial.

 

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
NEPI Rockcastle, liderul pieței de centre comerciale din România vizează dublarea valorii portofoliului până la 15 miliarde de euro în următorii cinci ani....
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în ...
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...