Noi reguli pentru producătorii şi importatorii de ţigări. Pe fiecare pachet va apărea un cod care va spune totul despre ţigările respective

Începând de anul viitor, fiecare pachet de ţigări va avea un identificator unic, un cod compus din caractere alfanumerice care va permite identificarea ţării unde a fost produs, utilajul care l-a produs, piaţa de destinaţie pentru vânzarea cu amănuntul sau ruta parcursă până la piaţa de destinaţie.
Economica.net - lun, 16 apr. 2018, 21:05
Noi reguli pentru producătorii şi importatorii de ţigări. Pe fiecare pachet va apărea un cod care va spune totul despre ţigările respective

Comisia Europeană a publicat în Monitorul Oficial Regulamentul de Punere în aplicare  (574/2018) a unei Directive din 2014 privind fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun care va schimba din nou pachetele de ţigări. De anul viitor, pe acestea va trebui inscripţionat un cod denumit în Regulament „identificator unic”, sau IU, ce va permite identificarea unui pachet unitar sau a unui ambalaj agregat de produse din tutun.

Identificatorul unic constă într-o secvență scurtă de caractere alfanumerice, care nu depășește 50 de caractere. Secvența este unică pentru fiecare pachet și este compusă din mai multe elemente care permit autorităţilor, dar şi  consumatorilor, să afle informaţii despre respectivul pachet de ţigări. Astfel, primul caracter constituie codul de identificare al emitentului de ID ( entitate desemnată de fiecare stat membru, responsabilă cu generarea și emiterea identificatorilor unici). Urmează un număr de serie, al cărei probabilitate de a fi ghicit este neglijabilă, şi un cod de produs care permite aflarea: locului de fabricare; unitatea de producție, utilajul utilizat la fabricarea produselor din tutun, descrierea produsului; piața de destinație pentru vânzarea cu amănuntul; ruta de transport preconizată; dacă este cazul, importatorul în Uniune.

În ultima poziție, apar data și ora, marcate sub forma unei secvențe numerice de opt caractere, în formatul AALLZZhh, indicând data și ora fabricației.

Cum se generează codurile IU

Marcarea cu IU a pachetelor de ţigări este în sarcina producătorilor şi importatorilor, dar acestea sunt generate în mod electronic de către un „emitent de ID”, o entitate numită de fiecare stat membru pentru a fi responsabilă cu generarea și emiterea a acestora. Producătorii și importatorii transmit emitentului de ID competent, electronic, cererea de emitere a IU şi îi furnizează acestuia informații despre ţigările respective. Ulterior, emitentul transmite solicitantului codurile generate, prin router, în termen de două zile lucrătoare de la primirea cererii.

În ceea ce îi priveşte pe emitenţii de ID, numirea acestora trebuie făcută în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentului regulament. Emitenţii de ID pot recurge şi la subcontractanți pentru executarea funcțiilor sale, cu menţiunea că aceştia trebuie să fie făcuţi cunoscuţi. De asemenea, informațiile privind identitatea emitentului de ID desemnat și codul de identificare al acestuia sunt disponibile public și accesibile online.

Pentru produsele din tutun fabricate în Uniune, emitentul de ID competent este entitatea desemnată pentru statul membru în care sunt fabricate produsele.

De ce s-a luat această măsură

Toate informaţiile din spatele acestor coduri sunt stocate într-un depozit de date accesibil autorităților competente din statele membre și Comisiei, măsura urmând a fi implementată cu scopul limitării comerţului ilicit cu ţigări. Costurile bazelor de date, inclusiv cele care decurg din înființarea, operarea și întreținerea acestora, sunt însă suportate de către producători şi importatorii de produse din tutun.

„Pentru a aborda problema comerțului ilicit cu produse din tutun, Directiva 2014/40/UE prevede că toate pachetele unitare de produse din tutun trebuie să fie marcate ce arată u un identificator unic pentru ca circulația acestora să fie înregistrată. Acest fapt va permite ca astfel de produse să fie urmărite și trasate pe întreg teritoriul Uniunii „, se menţionează în Regulament.

Regulamentul intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...