Noi reguli pentru românii care vor să lucreze în Spania

Secretariatul General al Ministerului Muncii şi Imigraţiei spaniol a emis noi instrucţiuni referitoare la regimul lucrătorilor români şi al membrilor de familie ai acestora, valabile până la 31 decembrie 2012, una dintre acestea precizând că nu mai este impusă întoarcerea în ţara de origine la sfârşitul unui contract de muncă pe perioadă determinată, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) remis, marţi, AGERPRES.
Economica.net - mar, 22 mai 2012, 10:26
Noi reguli pentru românii care vor să lucreze în Spania

Potrivit documentului, în completarea Deciziei Comisiei Europene, Secretariatul General al Ministerului Muncii şi Imigraţiei spaniol a emis noi instrucţiuni clarificatoare prin Normativa de aplicare SGIE/1/2012, referitoare la Regimul lucrătorilor străini şi a membrilor de familie ai acestora proveniţi din România, ca urmare a sesizărilor autorităţilor române, în cadrul activităţii grupului de lucru dintre Ministerul Muncii din România şi cel din Spania, referitoare la neclarităţile instrucţiunilor de aplicare a măsurii de restricţionare a pieţei muncii pentru cetăţenii români în Regatul Spaniei, măsură impusă în data de 22 iulie 2011.

Noutăţile acestor instrucţiuni avantajează situaţia unor largi categorii de lucrători români, în sensul că nu mai există impunerea unui angajament de întoarcere în ţara de origine la sfârşitul unui contract de muncă pe perioadă determinată.

Totodată, se subliniază clar statutul membrilor de familie (soţ, soţie, copii până la 21 ani) al lucrătorilor români, atât în cazul celor care au deja drept de muncă, cât şi al celor care sunt nevoiţi să solicite/obţină în prealabil permis de muncă.

O altă clarificare adusă are în vedere membrii de familie de naţionalitate română (soţ, soţie şi copii până în 21 ani sau aflaţi în întreţinere) care vor fi sunt trataţi conform legislaţiei UE aplicabile cetăţenilor comunitari şi nu ca români supuşi restricţiilor impuse anul trecut în data de 22 iulie.

Noile instrucţiuni introduc ca element de noutate data limită a acestora – 31 decembrie 2012. Prin aceste noi instrucţiuni, se derogă instrucţiunile DGI/SGRJ/5/2011, se mai arată în comunicatul MMFPS.

Ministerul spaniol al Muncii şi Imigraţiei a anunţat, în iulie 2011, că cetăţenii români vor avea nevoie de un permis de muncă pentru a lucra în Spania, precizând însă că măsura are un caracter temporar şi nu îi va privi pe românii care au intrat deja pe piaţa muncii din ţara iberică.

Conform unui comunicat remis la momentul respectiv de Ministerul spaniol al Muncii, românii care vor dori să meargă în Spania să muncească vor fi nevoiţi să ceară o autorizaţie, ce poate fi eliberată pe baza unui contract de muncă. Măsura nu se aplica românilor care erau deja activi pe piaţa muncii din Spania.

Ordinul ministerial privind reactivarea restricţiilor impuse românilor pe piaţa muncii din Spania a fost trimis la Uniunea Europeană, spre autorizare.

Spania a ridicat de la 1 ianuarie 2009 restricţiile impuse pe piaţa muncii pentru români, de la aderarea României la UE în 2007. Numărul românilor care se stabilesc în Spania creşte în fiecare an, astfel că au ajuns să formeze comunitatea cea mai numeroasă din cele formate de străinii rezidenţi în ţara iberică, potrivit datelor furnizate de Institutul spaniol de statistică (INE).

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Bolojan despre adoptarea legilor PNRR
Ce spune Bolojan despre adoptarea legilor PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis miercuri că adoptarea legilor PNRR este "vitală" pentru România, subliniind că proiectele de lege care vor ajunge în dezbaterea parlamentară sunt......
România, cea mai bună performanță din lume a pieţei bursiere în ultimul deceniu
România, cea mai bună performanță din lume a pieţei bursiere în ultimul deceniu
În ultimii zece ani, România a înregistrat cea mai bună performanță bursieră dintre toate piețele importante de acțiuni ...
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Industria construcțiilor și a lucrărilor de infrastructură traversează, în ultimii ani, o perioadă de creștere susținută ...
Ajutor pentru angajaţii din industria auto expuşi riscului de şomaj, inclusiv în România. Anunţ de la Comisia Europeană
Ajutor pentru angajaţii din industria auto expuşi riscului de şomaj, inclusiv în România. Anunţ de la Comisia Europeană
Comisia Europeană a selectat şi lansat şase proiecte-pilot în cadrul noii garanţii de competenţe, una dintre acţiunile ...