Noi reguli privind infracţiunile rutiere transfrontaliere

Parlamentul European (PE) a adoptat miercuri regulile actualizate referitoare la schimbul transfrontalier de date privind infracţiunile rutiere, astfel că şoferii care vor încălca codul rutier în timp ce se află în alt stat membru al Uniunii Europene (UE) nu vor mai putea scăpa de amendă, potrivit unui comunicat al PE.
Economica.net - mie, 11 feb. 2015, 13:54
Noi reguli privind infracţiunile rutiere transfrontaliere

Regulile vor asigura un tratament egal în cazul şoferilor şi o îmbunătăţire a siguranţei rutiere. Ele se vor aplica, de asemenea, în Marea Britanie, Republica Irlanda şi Danemarca, în următorii doi ani, scrie Agerpres.

”Pentru a atinge obiectivul UE de a diminua cu până la jumătate decesele pe şosele, avem nevoie de instrumente mai eficiente de siguranţă rutieră, cum ar fi această directivă care combate impunitatea. Desigur, cetăţenii nu vor fi încântaţi să primească o notificare privind o infracţiune rutieră, dar trebuie să aprecieze că toată lumea va fi tratată egal în UE, indiferent unde este înregistrată maşina’, a spus raportoarea spaniolă Inés Ayala Sender (S&D).

”Directiva s-a dovedit deja un pas foarte eficient înainte pentru a combate impunitatea pe şoselele din UE. Şoferii străini vor fi mai atenţi acum, ştiind că pot primi notificări privind orice infracţiune rutieră pe care o comit în străinătate’, a adăugat ea.

Modificările aprobate de PE asigură o nouă bază legală (siguranţa rutieră) pentru regulile privind schimbul de date, conform deciziei Curţii Europene de Justiţie (CEJ) din 6 mai 2014, care a stabilit că anterioara bază legală (cooperarea poliţiei) nu era corectă.

Directiva anterioară nu se aplica în Marea Britanie, Republica Irlanda şi Danemarca, dar schimbarea bazei legale le obligă să transpună noua directivă în legislaţiile lor naţionale în termen de doi ani de la intrarea ei în vigoare, se mai arată în comunicat.

Regulile privind schimbul transfrontalier de date guvernează modul în care statele membre UE schimbă între ele informaţii din registrele auto naţionale pentru a-i găsi pe şoferii pasibili de amenzi pentru următoarele infracţiuni transfrontaliere: depăşirea vitezei, lipsa centurii de siguranţă, trecere pe roşu, condusul sub influenţa alcoolului şi a drogurilor, absenţa căştii de protecţie la motociclişti, folosirea unei benzi interzise, utilizarea ilegală a telefonului mobil sau a oricărui alt aparat de comunicare în timpul condusului.

Acordul are nevoie de aprobarea formală a Consiliului de Miniştri. Regulile prezente rămân în vigoare până la data de 6 mai 2015, pentru a permite modificarea bazei legale, înainte ca noua directivă să intre în vigoare.

Te-ar mai putea interesa și
Germania – Guvernul de la Berlin anunţă că îşi va clarifica interesele în dosarul preluării Commerzbank de către UniCredit
Germania – Guvernul de la Berlin anunţă că îşi va clarifica interesele în dosarul preluării Commerzbank de către ...
Resemnat cu ideea că grupul bancar italian UniCredit va prelua controlul asupra Commerzbank, Guvernul german va solicita luni asigurări de la directorul general al băncii italiene, Andrea Orcel,......
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Kremlinul a informat luni că situaţia de pe pieţele energetice globale se înrăutăţeşte, în special în urma instabilităţii ...
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 15%. Când vor fi terminate
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 15%. Când vor fi terminate
Lucrările de modernizare a liniei de cale ferată București - Giurgiu au ajuns la stadiul fizic de 15%, anunță luni CFR ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Prinde contur încă un nod important construit de Umbrărescu
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Prinde contur încă un nod important construit de Umbrărescu
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă luni imagini cu noul rutier Roman Sud de pe tronsonul Bacău ...