Noi schimbări în conducerea grupului Renault. A apărut un Secretariat General
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/06/Quitterie-de-Pelleport.-Renault-Group-690x420.jpg)
Quitterie de Pelleport, în prezent Chief Legal Officer, preia de la 1 iulie 2026 funcția de Secretar General al grupului Renault.
Conform oficialilor francezi, crearea funcției de Secretar General „reflectă convingerea că performanța durabilă se bazează pe o guvernanță riguroasă și pe capacitatea colectivă de a anticipa și de a însoți marile transformări – de natură reglementară, industrială, de mediu și societală – pentru a consolida reziliența Grupului și a susține dezvoltarea sa într-un mediu aflat în continuă schimbare”.
Sub conducerea Quitteriei de Pelleport, Secretariatul General reunește următoarele funcții și activități: Direcția Juridică, Direcția de Audit, Risc, Etică și Conformitate, Direcția de Prevenție și Protecție, Direcția de Dezvoltare Durabilă, precum și Direcția Parteneriatelor Strategice, activitățile de apărare și activitățile de economie circulară, The Future Is Neutral.
Quitterie de Pelleport și-a început cariera în anul 2000 în cadrul unor case de avocatură din Paris (Kramer Levin Naftalis & Frankel, apoi DLA Piper). După mai mult de șapte ani petrecuți în mediul avocaturii, s-a alăturat Rhodia în 2008, în calitate de jurist responsabil de Fuziuni și Achiziții.
În 2010 a fost numită Director Juridic pentru zona Asia-Pacific, având sediul la Shanghai. După fuziunea dintre Rhodia și Solvay, s-a mutat în Belgia în 2014, unde a ocupat succesiv pozițiile de Director Juridic Adjunct, iar apoi de Director Juridic al Grupului în 2017, având totodată responsabilități în domeniul Compliance și M&A.
Din februarie 2021, Quitterie este Chief Legal Officer și membru al Comitetului Executiv (Comex) al Renault Group.
„La patru luni de la lansarea planului nostru «futuREady», continuăm transformarea Renault Group, cu un accent clar pe simplificare și pe viteza de execuție. Crearea Secretariatului General este un pilon esențial pentru consolidarea guvernanței noastre și a capacității de a ne îndeplini ambițiile. Acest rol va contribui, de asemenea, la dezvoltarea unor activități cu potențial ridicat. Am deplină încredere în Quitterie pentru a susține această funcție strategică. În același timp, simplificăm aria produs, programe și strategie, pentru a accelera consolidarea gamelor de vehicule și a tehnologiilor noastre”, a declarat François Provost, CEO Renault Group.
Totodată, ca urmare a plecării lui Josep-Maria Recasens, Renault Group anunță și numirea Sandrei Gomez în funcția de Chief Product & Program Officer. Sandra Gomez și Saad Khaled, Chief Strategy Officer, raportează amândoi lui François Provost, care va supraveghea astfel în mod direct strategia și planul de produs al programului «futuREady» – 36 de modele noi până în 2030 – împreună cu cei trei CEO ai mărcilor Alpine, Dacia și Renault.
Sandra Gomez și-a început cariera ocupând funcții în domeniul managementului economic și al performanței, înainte de a deține mai multe posturi-cheie în planificarea produselor și gestionarea programelor de vehicule. A ocupat funcții de responsabilitate la Nissan North America, unde a contribuit la structurarea unor noi activități și la dezvoltarea unor proiecte strategice pe piața nord-americană.
În noiembrie 2019, Sandra Gomez a fost numită vicepreședintă pentru parteneriate în cadrul Grupului Renault. În această funcție, a sprijinit implementarea planului strategic „Renaulution” încheind parteneriatele cu Google, Qualcomm și Verkor. La înființarea diviziei Ampere, în noiembrie 2023, a preluat responsabilitatea pentru Planul de Produse și componentele EV & Software, iar în aprilie 2025, responsabilitățile sale au fost extinse pentru a include și Strategia Ampere.
În fine, la 1 ianuarie 2026 Sandra Gomez era numită vicepreședinte pentru Strategie, Produse și Afaceri al mărcii Dacia, având misiunea de a coordona strategia Dacia și performanța generală a produselor, de la etapa inițială până la producția de serie.
Nu în ultimul rând, grupul francez a anunțat numirea lui François Lavernos în funcția de Chief Information & Digital Officer, acesta raportând lui François Provost. Această numire are loc în urma plecării lui Frédéric Vincent, care părăsește grupul pentru a se dedica unor proiecte personale.