Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA

13 10. 2026
500 lei 7657854556

„Banca Centrală a anunţat acest lucru şi era de aşteptat. De ce? Pentru că avem pe partea de energie o situaţie, şi anume, criza de energie electrică locală cu centrala de la Cernavodă, care nu mai funcţionează şi trebuie să importăm energie la preţuri mai mari, deci o sursă. A doua este războiul din Iran, care a dus la preţuri mari, la nivel global, atât pe partea de petrol, cât şi pe cea de gaz metan. Toate cele trei componente de energie au preţuri mai mari şi e normal să se transfere în toate celelalte bunuri şi servicii”, a explicat Adrian Codirlaşu pentru Agerpres.

Referitor la perspectiva inflaţiei, preşedintele CFA România a atras atenţia asupra incertitudinilor de pe piaţa energiei şi a riscului apariţiei unor noi şocuri din această piaţă.

„Avem incertitudine ridicată. Nu ştim ce se întâmplă cu debitul de apa în Dunăre, deci când va fi repusă în funcţiune centrala de la Cernavodă şi războiul continuă în Iran şi vedem că preţul petrolului e sus, tranzacţionat din nou peste 100 de dolari barilul Brent, cel relevant pentru Europa, iar preţul gazului metan în Europa este la un nivel ridicat. Ţările şi-au utilizat deja din rezervele şi de combustibil diesel, şi de petrol, şi de gaz metan, şi acestea trebuie refăcute. Deci situaţia pe partea aceasta de energie nu e una, să zicem, frumoasă. Şi pot apărea şocuri. Pot apărea în continuare surprize neplăcute, este extrem de greu de anticipat sfârşitul războiului din Iran”, a afirmat Codirlaşu, conform Agerpres.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei a ajuns la 6,61% în septembrie 2026, cele mai mari creşteri de preţuri fiind înregistrate la servicii, de 11,12%, urmate de mărfurile nealimentare, cu 7,06%, şi cele alimentare, cu 3%.

În septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, motorina s-a scumpit cu 37,61%, iar benzina cu 28,42%.