Norvegia a încheiat un contract de peste 1,5 miliarde de euro pentru sisteme sud-coreene de artilerie

Guvernul norvegian a anunţat joi că a apelat la o soluţie sud-coreeană pentru a-şi dota armata cu sisteme de artilerie în profunzime pentru un cost de 19 miliarde de coroane (1,66 miliarde de euro), relatează AFP.
AGERPRES - J, 29 ian. 2026, 15:13
Norvegia a încheiat un contract de peste 1,5 miliarde de euro pentru sisteme sud-coreene de artilerie

Contractul, care a făcut obiectul unei licitaţii în noiembrie 2024, se referă la achiziţia a 11 sisteme de lansare şi a unui număr neprecizat de muniţii care pot ajunge până la 500 kilometri, a precizat Ministerul Apărării, scrie Agerpres.

Acesta include, de asemenea, o susţinere logistică integrată, echipamente de formare şi sisteme de susţinere, a precizat într-un comunicat executivul de la Oslo.

Soluţia propusă de grupul sud-coreean Hanwha a fost preferată celei a grupului franco-german KNDS, celei a grupului german Rheinmetall şi celei a unui consorţiu care reuneşte grupul suedez SAAB şi grupul american Boieng.

„Această achiziţie va întări capacitatea noastră de descurajare de manieră credibilă a unor eventuali adversari”, a spus ministrul apărării, Tore Sandvik, citat în comunicat.

Membră a NATO, Norvegia are o frontieră terestră de 198 km cu Rusia în Arctica.

Potrivit Oslo, sistemul CHUNMOO propus de Hanwha este singurul care răspunde tuturor exigenţelor, în special în termeni de rază de acţiune a muniţiilor.

Muniţiile ar urma să fie fabricate în Polonia care a comandat şi ea, la rândul ei, aproape 300 dintre aceste sisteme sud-coreene, precum şi mii de muniţii, a precizat guvernul norvegian.

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Conferință Nicușor Dan la ora 17. Anunț despre noul premier
Ultima oră. Conferință Nicușor Dan la ora 17. Anunț despre noul premier
Președintele Nicușor Dan va susține, la ora 17, o conferință de presă. Oficial nu se precizează dacă va fi făcut un anunț privind desemnrea unui candidat pentru poziția de premier, însă......
Numărul proiectelor de investiţii străine directe anunţate în România a crescut cu 16% în 2025 (analiză)
Numărul proiectelor de investiţii străine directe anunţate în România a crescut cu 16% în 2025 (analiză)
România a înregistrat 109 proiecte de investiţii străine directe (ISD) anunţate în 2025, în creştere cu 16% faţă ...
Nuclearelectrica: Memorandum cu Nucleoelectrica Argentina pentru proiectele bazate pe tehnologia CANDU 6
Nuclearelectrica: Memorandum cu Nucleoelectrica Argentina pentru proiectele bazate pe tehnologia CANDU 6
SN Nuclearelectrica (SNN) şi Nucleoelectrica Argentina Sociedad Anonima (NASA) au semnat joi un Memorandum de Înţelegere ...
Interzis pe rețelele sociale pentru minorii sub 13 ani. Ce înseamnă mini-conturile pentru cei de 15 ani, pe social media – propunerile Comisiei Europene pentru „buletinul de internet”
Interzis pe rețelele sociale pentru minorii sub 13 ani. Ce înseamnă mini-conturile pentru cei de 15 ani, pe social media ...
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus joi o interdicţie pe social media pentru copiii sub 13 ani ...