Norvegia a investit 30 de miliarde de dolari în noi zăcăminte offshore de gaze naturale

Norvegia va putea susţine producţia de gaze la nivelul ridicat de anul trecut cel puţin până în 2026, datorită investiţiilor în noi zăcăminte offshore, în valoare de 300 de miliarde de coroane norvegiene (30 de miliarde de dolari), transmite Bloomberg, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 09 ian. 2023, 18:49
Norvegia a investit 30 de miliarde de dolari în noi zăcăminte offshore de gaze naturale

„Extrem de rar s-a înregistrat o cantitate atât de mare de petrol şi gaze produsă pe platforma norvegiană cum a fost cazul anul trecut – şi doar extrem de rar au fost astfel de decizii semnificative de investiţii. Norvegia şi-a consolidat rolul de furnizor predictibil pe termen lung de energie al Europei”, se arată într-un comunicat al Directoratului norvegian de petrol (NPD).

Norvegia a devenit principalul furnizor de gaze naturale al Europei, după decizia Rusiei de a reduce livrările către continent, după invadarea Ucrainei.

Producţia statului scandinav a urcat cu 8% în 2022, la 122 de miliarde de metri cubi (bcm), cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, şi ar urma să se menţină la un nivel similar în următorii patru-cinci ani, arată datele NPD. Gazele naturale sunt responsabile acum de mai mult de jumătate din producţia platformei continentale norvegiene.

Anul trecut, Guvernul de la Oslo a primit 13 planuri de dezvoltare pentru noi zăcăminte, companii ca Equinor ASA şi Aker BP ASA căutând să beneficieze de pe urma majorării reducerilor de taxe care expirau la finalul lunii decembrie.

Se estimează că investiţiile vor majora rezervele Norvegiei cu 252 de miliarde de metri cubi echivalent petrol, jumătate din cantitate fiind gaze naturale.

În 2021, producătorii norvegieni au cheltuit 120 de miliarde de coroane norvegiene pentru investiţii şi dezvoltarea noilor zăcăminte.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...