Norvegienii caută ingineri. Vezi ce salarii oferă

Angajatori norvegieni caută 26 de ingineri, cărora le oferă salarii cuprinse între 60.000 şi 90.000 de euro, locurile de muncă, disponibile prin reţeaua europeană de ocupare Eures, putând fi ocupate inclusiv de cetăţeni români.
Economica.net - mar, 04 sept. 2012, 11:08
Norvegienii caută ingineri. Vezi ce salarii oferă

Pe lângă cele 26 de locuri de muncă din Norvegia, în reţeaua Eures mai sunt anunţate alte trei posturi de inginer software în Germania, toţi candidaţii trebuind să aibă studii superioare.

Astfel, în Norvegia, sunt disponibile două posturi de senior inginer achiziţii în regiunea Oslo, candidaţii trebuind să aibă studii superioare în domeniul petrol şi gaze, experienţă de peste zece ani în domeniul ingineriei, experienţă FEED şi soft MIPS/ProArc şi să vorbească fluent limba engleză.

Perioada contractuală este de un an, cu posibilitate de prelungire, iar salariul brut poate ajunge la 60.000 de euro anul în funcţie de experienţă şi nivelul educaţional.

Tot în regiunea Oslo, în localitatea Fornebus, sunt disponibile două posturi de senior inginer electric în industria petrolului şi gazelor naturale. Candidaţii trebuie să aibă studii superioare în domeniu electric (licenţă sau master), experienţă de peste opt ani în domeniul petrolului şi gazelor naturale, bune abilităţi de comunicare, capacitate de a lucra atât în echipă, cât şi independent.

Şi în acest caz, angajatorul oferă un contract pe un an şi un salariu anual de până la 60.000 de euro.

Acelaşi angajator mai caută şi doi ingineri mecanici echipamente, cu cel puţin zece ani de experienţă, pentru o perioadă de şase luni cu posibilitate de prelungire, dar şi doi ingineri planificatori, care să aibă studii superioare tehnice, planificare de manager, experienţă în programe de inginerie de cinci ani, experienţă în utilizarea P6 Primavera sau Safran sau în proiecte O&G.

Tot în regiunea Oslo mai sunt disponibile şi şapte posturi de inginer planificare proiect care pot fi ocupate de persoane licenţiate în afaceri sau inginerie, cu trei ani experienţă în planificare proiecte, dar şi în SAP, Primavera/Safran. Candidaţilor li se mai cere atitudine pozitivă, analitică, lucru în echipă, abilităţi excelente de comunicare, dar şi cunoaşterea limbii engleze la nivel avansat.

Tot pentru un venit anual de 60.000 de euro mai sunt disponibile câte un post de operator controlor, senior inginer mentenanţă, senior inginer structural, senior inginer mecanic, responsabil sistem foraj, inginer producţie, senior inginer structural, proiectant structural PDMS, inginer structural şi inginer responsabil sistem.

De asemenea, un angajator din regiunea Hordaland, localitatea Bergen, are vacant un post de senior inginer proiectant fundaţii marine pentru care oferă un salariu cuprins între 35 şi 47 de euro brut/oră, în funcţie de experienţă şi calificări, adică până la 90.000 de euro anual.

Pentru ocuparea acestui post se cer studii superioare (licenţă/master) în petrol şi gaze sau construcţii civile, trei-cinci ani experienţă în producţia de desene structurale, cunoştinţe în turbini eoliene şi structuri dinamice sensibile.

De asemenea, candidaţii trebuie să fie ambiţioşi şi să-şi asume responsabilitate în luarea deciziilor.

Pe reţeaua europeană de ocupare Eures mai sunt disponibile şi trei posturi de inginer software, în Germania, pentru care se cer: experienţă în programare PLC (Siemens, Allen Bradley), baze de date, Visual Basic, sisteme SCADA, cunoştinţe hardware, experienţă în controlul sistemelor şi al instrumentării în echipamente de proces şi disponibilitate de a călători.

Angajatorul german oferă pentru un astfel de post aproximativ 3.000 euro brut/lună din care se reţin impozitul şi costurile de securitate socială, iar după perioada de probă, salariul va creşte la 3.500 euro brut/lună.

Totodată, angajatorul oferă sprijin în găsirea unui apartament şi cu formalităţile de înregistrare.

Te-ar mai putea interesa și
Bitcoin înregistrează o revenire, atingând din nou 66.000 de dolari. Citi lansează primele certificate de depozit tokenizate de pe piață.
Bitcoin înregistrează o revenire, atingând din nou 66.000 de dolari. Citi lansează primele certificate de depozit tokenizate ...
După ce a scăzut la un minim de 59.100 de dolari, bitcoin a înregistrat o revenire modestă săptămâna trecută, urcând până la 66.000 de dolari, pe măsură ce cumpărătorii au revenit pe......
Proiectul noului ordin privind dosarul prețurilor de transfer: mai multă standardizare și cerințe extinse de documentare
Proiectul noului ordin privind dosarul prețurilor de transfer: mai multă standardizare și cerințe extinse de documentare
Proiectul de ordin privind documentarea prețurilor de transfer, publicat de Agenția Națională de Administrare Fiscală ...
DigiSign lansează DigiSign AI, noul agent inteligent integrat cu WhatsApp, pentru răspunsuri instant despre Semnătura Electronică
DigiSign lansează DigiSign AI, noul agent inteligent integrat cu WhatsApp, pentru răspunsuri instant despre Semnătura ...
DigiSign, unul dintre principalii furnizori de Servicii de Încredere din România, anunță lansarea DigiSign AI, noul agent ...
Vin noi creşteri de taxe? Cum dispar investițiile din cauza datoriei statului – Ce spune Leonardo Badea, numărul doi din BNR
Vin noi creşteri de taxe? Cum dispar investițiile din cauza datoriei statului – Ce spune Leonardo Badea, numărul ...
Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României, tratează, într-o amplă analiză, problema datoriei ...