Nou ajutor de stat de la Guvern pentru Complexul Energetic Oltenia. La ce vor fi folosiți banii

Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic Oltenia în valoare de peste 279 de milioane de lei pentru finanţarea cheltuielilor cu certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru acest an, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 04 iun. 2025, 21:37
Nou ajutor de stat de la Guvern pentru Complexul Energetic Oltenia. La ce vor fi folosiți banii

Potrivit unui comunicat al Guvernului, a fost aprobată acordarea acestui ajutor de stat pentru restructurare, sub formă de grant, destinat finanţării cheltuielilor cu certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru anul 2025 şi respectării obligaţiilor legale de mediu de către companie.

„Această măsură face parte dintr-un plan mai amplu, aprobat şi monitorizat la nivel european, de restructurare a companiei, care prevede o alocare totală de granturi în valoare de 1,090 miliarde euro pentru perioada 2021 – 2025. Acest plan de restructurare a CEO a fost autorizat de Comisia Europeană în ianuarie 2022”, se precizează în comunicat.

Până în prezent, Complexul Energetic Oltenia SA a primit granturi în sumă cumulată de 946,4 milioane euro pentru achiziţia certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în anii 2021, 2022, 2023 şi 2024, ajutorul de stat total autorizat, sub formă de grant, pentru anul 2025, fiind în valoare de aproximativ 705 milioane de lei, informează Guvernul.

Conform comunicatului, ajutorul de stat acordat Complexului Energetic Oltenia este esenţial pentru menţinerea viabilităţii companiei şi respectarea angajamentelor asumate în Planul de restructurare autorizat de Comisia Europeană.

Conform legislaţiei naţionale şi europene – Hotărârea Guvernului nr. 780/2006 şi Regulamentul delegat (UE) 2023/2904 – CEO este obligat să predea un număr de certificate egal cu cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră din anul precedent, altfel fiind pasibilă de penalizări financiare semnificative.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea......
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...