Nou CEO la Simtel Team: Petre Stoian

09 03. 2026
petre stoian

„În contextul extinderii accelerate a activităților Grupului Simtel și al diversificării liniilor de business, această evoluție organizațională are ca obiectiv consolidarea managementului operațional al Simtel Team, în timp ce Mihai Tudor își continuă rolul de CEO al Grupului Simtel, concentrându-se pe coordonarea strategiei de creștere, a noilor investiții și a portofoliului de companii din cadrul grupului.

Sub conducerea lui Mihai Tudor, Simtel a traversat una dintre cele mai dinamice perioade din istoria sa, înregistrând o creștere accelerată și extinzându-și activitatea într-un ecosistem integrat de companii active în domeniul energiei, tehnologiei și infrastructurii. Numirea lui Petre Stoian în rolul de CEO al Simtel Team ne va permite să continuăm dezvoltarea companiei în segmentul de EPC, menținând în același timp o coordonare strategică la nivel de grup. Experiența sa în sectorul energetic și în managementul unor organizații complexe reprezintă un avantaj important pentru etapa următoare de dezvoltare a Simtel”, a declarat Iulian Nedea, Președinte al Consiliului de Administrație al Simtel.

„Simtel a crescut accelerat în ultimii ani, iar astăzi grupul include peste 25 de entități active în domenii complementare. În acest context, este important să avem o structură de management care să susțină atât coordonarea strategică la nivel de grup, cât și managementul operațional al principalelor linii de business. Prin urmare, la nivel de grup vom continua să ne concentrăm pe dezvoltarea noilor investiții, consolidarea companiilor din ecosistem și valorificarea oportunităților din energie, tehnologie și infrastructură”, a adăugat Mihai Tudor, CEO al Grupului Simtel.

În noul său rol, Petre Stoian va avea misiunea de a consolida activitatea de EPC a Simtel ca un reper de excelență în inginerie, prin valorificarea experienței și profesionalismului echipei existente și prin dezvoltarea unei organizații orientate către performanță, inovație și tehnologie.

„Sectorul energetic traversează o perioadă de transformare accelerată, iar dezvoltarea infrastructurii necesare pentru producția și integrarea energiei regenerabile devine o prioritate strategică în Europa și în România. Simtel are o poziție solidă în acest domeniu și o echipă cu experiență relevantă în implementarea proiectelor energetice, iar obiectivul meu este să continuăm consolidarea acestei activități și să contribuim la dezvoltarea unor proiecte de infrastructură energetică moderne și eficiente”, a declarat Petre Stoian, CEO al Simtel Team.

Petre Stoian are peste 18 ani de experiență în sectorul energetic, ocupând poziții de top management în companii precum Enel, Delgaz Grid și Electrocons Group, unde a coordonat echipe extinse și proiecte investiționale de anvergură. Este absolvent al Universității Politehnica din Timișoara – Facultatea de Energetică, deține un master în Energetică și un MBA la Facultatea de Administrare a Afacerilor din București. Parcursul său profesional este completat și de programe executive internaționale la ESMT Berlin și Duke University, respectiv de certificări ANRE.