Nou Consiliu de Administrație la Electrica, aceleași suspiciuni de incompatibilitate

Trei dintre cei șapte membri ai noului Consiliu de Administrație al Electrica votat azi, doi realeși și unul ales nou, ar putea ridica probleme de incompatibilitate, la o analiză sumară a statutului Electrica și pe baza datelor publice.
Mihai Nicuţ - mie, 28 apr. 2021, 17:04
Nou Consiliu de Administrație la Electrica, aceleași suspiciuni de incompatibilitate

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor (AGOA) Electrica a ales, prin metoda votului cumulativ, un nou Consiliu de Administraţie, format din şapte membri, potrivit unui comunicat al companiei.

Acţionarii Electrica au hotărât alegerea, pentru un mandat de patru ani, a următorilor membri ai Consiliului de Administraţie: Iulian Cristian Bosoancă, Gicu Iorga, Ion Cosmin Petrescu, Adrian Florin Lotrean, Radu Mircea Florescu, George Cristodorescu şi Dragoş Valentin Neacşu.

“Sunt consideraţi revocaţi următorii membri ai Consiliului de Administraţie: Valentin Radu, Dragoş Andrei şi Bogdan George Iliescu. Aceştia nu au fost confirmaţi ca urmare a aplicării metodei votului cumulativ, mandatul lor încetând pe cale de consecinţă la data prezentei AGOA. În data de 22 aprilie 2021, Ramona Ungur şi-a prezentat demisia, cu efect imediat, din funcţia de administrator al companiei şi a renunţat la calitatea de candidat la alegerile pentru Consiliul de Administraţie”,

Trei membri ai noului CA în posibil conflict

Trei membri ai noului CA ar putea fi în conflict, doi care au făcut parte din vechiul CA, și unul nou-votat. Iată de ce

Gicu Iorga

Deși existau semne de întrebare referitoare la incompatibilitatea lui Gicu Iorga încă din vechiul CA, lucru despre care presa a relatat, el a fost ales și în noul CA, ca reprezentant al acționarului-stat, adică al Ministerului Energiei.

Apropiat al fostului ministru ALDE al Energiei, Toma Petcu, Gicu Iorga a ajuns în Consiliul de Administrație al Electrica în 2017. Ulterior, a fost reconfirmat, cu un mandat de patru ani, în aprilie 2018. El este unul dintre reprezentanții statului în CA. Problema este încă că, din martie, el este și șef de birou vamal, la ANAF-Direcția Generală a Vămilor București (scrie chiar el în CV). Sunt compatibile aceste două funcții? – aceasta este întrebarea. Iorga a spus AICI că nu este în incompatbilitate.

Totuși, legislația pare a spune altceva, și citim chiar de pe site-ul Direcției Generale a Vămilor, secțiunea de incompatibilități și conflicte de interese pentru personalul vamal

“Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, dupa cum urmează:(…)

în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată;(…)” Electrica este o societate comercială privată, chiar dacă statul este cel mai mare acționar (48%), deci lecturând ce scrie chiar Vama pe site, rezultă că ar putea fi o problemă de compatibilitate cu Gicu Iorga în CA Electrica

Radu Florescu

Radu Florescu a fost și în vechiul CA și a fost votat în noul CA administrator neexecutiv independent. Radu Florescu este, așa cum scrie și pe site-ul Electrica, CEO al companiei Cheil Centrade pentru Europa de Sud Est. Problema de incompatibilitate care poate apărea este că, din 2019, Cheil Centrade este și agenția de consultanță strategică și creativă pentru Engie România. O societate din Grupul Electrica, Electrica Furnizare, și Engie România sunt concurenți direcți pe aceeași piață: ambele furnizează energie electrică și gaze naturale.

Pe scurt, Florescu a fost și este administrator al Electrica și director al firmei care acordă consultanță pentru un concurent al Electrica. Este incompatibilitate sau nu?

Adrian Lotrean

Adrian Lotrean este unul dintre noii membri aleși în CA Electrica, administrator independent. Comitetul de Remunerare și Nominalizare, cel care analizează CV-urile și declarațiile de independență ale candidaților la posturile din CA, a emis următoarea obserbvație pentru Lotrean, înainte de avea loc alegerile în urma cărora Lotrean a fost numit membru în CA: “Din verificarea CV-ului rezultă că dl. Lotrean a fost in ultimul an salariat al unei societati (CITR) care are relații de afaceri cu o societate din Grupul Electrica (Servicii Energetice Oltenia) aflată în faliment”.

Cităm din actul constitutiv al Electrica, referitor la criteriile de independență ale administratorilor independenți: “candidatul să nu aibă sau să fi avut în ultimul an relații de afaceri cu Societatea ori cu o societate controlată de aceasta, fie personal, fie ca asociat, acționar, administrator, director sau salariat al unei societăți care are astfel de relațiu cu Societatea, dacă prin natura lor material, acestea pot afecta obiectivitatea candidatului”.

Este sau nu incompatibil Lotrean cu poziția de administrator independent la Electrica, din acest motiv? Aceasta este întrebarea.

Pe de altă parte, CITR este administrator judiciar la o societate de stat, respectiv Hidroserv, companie aflată în insolvență. Cităm din nou din actul constitutiv al societății: “candidatul să nu fie acționar semnificativ al Societății, să nu fie și să nu fi fost salariat sau reprezentant al unui acționar semnificativ al Societății, să nu aibă și nu fi avut vreo relație contractuală, pe durata exercițiului financiar încheiat anterior, cu un acționar semnificativ al Societății (semnificativ înseamnă mai mult de 10% din drepturile de vot) sau cu o altă societate controlată de respectivul acționar”.

Statul este acționar semnificativ al Electrica, cu 48%, iar Hidroelectrica, societate controlată tot de stat, deține Hidroserv, unde administrator judiciar este CITR. Și din acest punct de vedere, se ridică întrebarea: este Lotrean compatibil sau nu cu poziția de administrator independent la Electrica?

Potrivit unor surse din piață, la AGA de azi, ultimii doi ar fi avut și votul statului.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...