Nou director la Romsilva, mandat de trei ani. Cine este Jean Vișan

Consiliul de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva l-a desemnat, miercuri, pe Jean Vişan director general al instituţiei pentru un mandat de trei ani, până în august 2029.
AGERPRES - mie, 25 mart. 2026, 14:13
Nou director la Romsilva, mandat de trei ani. Cine este Jean Vișan

Potrivit unui comunicat de presă al Regiei, transmis AGERPRES, procedura de selecţie a directorului general, desfăşurată în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, a fost declanşată de către Consiliul de Administraţie pe 12 ianuarie 2026, prin lansarea anunţului şi comunicarea procedurii.

Până la termenul-limită, s-au înscris 13 persoane, dintre care pe lista lungă au rămas opt persoane, întrunind toate condiţiile de participare. Comisia de selecţie a directorului general a alcătuit lista scurtă formată din cinci persoane, iar în urma evaluării scrisorilor de intenţie şi a interviurilor a stabilit un clasament final, înaintat Consiliului de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.

Selecţia s-a desfăşurat în mai multe etape, în mod transparent, pe baza unor criterii bine definite, iar tot procesul a fost monitorizat de către specialişti independenţi.

Jean Vişan are 49 de ani, este inginer silvic, licenţiat în anul 2001 al Facultăţii de Silvicultură şi Exploatări Forestiere a Universităţii „Transilvania” din Braşov, unde a obţinut şi titlul de doctor în silvicultură în anul 2017. Din august 2025, acesta a deţinut funcţia de director general al RNP – Romsilva, cu un mandat provizoriu, în urma altui proces de selecţie.

De-a lungul carierei, a deţinut mai multe funcţii în cadrul Ocolului Silvic Vintilă Vodă şi Direcţiei Silvice Buzău. Din anul 2006, a deţinut mai multe funcţii de execuţie şi conducere în cadrul centralei Romsilva, precum cea de şef de serviciu în cadrul Serviciului Investiţii – Mecanizare şi director al Direcţiei Regenerare – Dezvoltare. De asemenea, a fost, pentru şase luni, în anul 2020, director al Direcţiei Silvice Buzău.

Vişan deţine mai multe certificări, printre care în domeniul proiectării şi executării lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, management de achiziţii publice şi în prevenirea şi combaterea corupţiei.

RNP – Romsilva administrează 3,13 milioane de hectare de păduri, proprietatea publică a statului, şi asigură servicii silvice pentru 1,1 milioane hectare aflate în alte forme de proprietate, pe baze contractuale. Toate pădurile proprietate publică a statului deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ MApN – Începe exercițiul MOBEX Bucureşti – Ilfov 26
Anunţ MApN – Începe exercițiul MOBEX Bucureşti – Ilfov 26
Exerciţiul "MOBEX Bucureşti - Ilfov 26", destinat verificării stadiului pregătirii populaţiei pentru apărare, începe luni şi se desfăşoară până pe 12 octombrie....
Epopeea plăcuțelor de înmatriculare străine: Cum au ajuns 60.000 de mașini din Italia să aibă numere „de Polonia”
Epopeea plăcuțelor de înmatriculare străine: Cum au ajuns 60.000 de mașini din Italia să aibă numere „de Polonia”
Fenomenul înmatriculărilor transfrontaliere ca metodă de optimizare fiscală agresivă capătă proporții macroeconomice ...
Avertismentul reprezentantului FMI la București: România trebuie să se gândească serios la un nou model de creștere. Avantajele pe care le avea înainte dispar
Avertismentul reprezentantului FMI la București: România trebuie să se gândească serios la un nou model de creștere. ...
România trebuie ”să se gândească serios” la un nou model de creștere economică, în care sectorul privat să aibă ...
Clasamentul RCA se răstoarnă în online. Anytime, firma surpriză care vinde cel mai ieftin direct din afara țării. Cum arată viitorul SF al asigurărilor auto-DATE ÎN PREMIERĂ
Clasamentul RCA se răstoarnă în online. Anytime, firma surpriză care vinde cel mai ieftin direct din afara țării. Cum ...
Clasamentul vânzărilor de RCA se răstoarnă la vârf atunci când analizăm exclusiv vânzările online intermediate prin ...