Nou ministru la Transporturi, noi administratori provizorii în CA TAROM. Cu cine l-a înlocuit Grindeanu pe Felix Pătrășcanu de la FAN Courier

Un nou șef la Transporturi, oameni noi în Consiliul de Administrație la compania națională TAROM. Fiecare ministru care a ocupat această funcție și-a numit oameni în Consiliul companiei, care zboară tot pe pierderi, în timp ce alte firme europene de transport aerian dau semne de redresare.
Andrada Ghira - mie, 12 ian. 2022, 22:05
Nou ministru la Transporturi, noi administratori provizorii în CA TAROM. Cu cine l-a înlocuit Grindeanu pe Felix Pătrășcanu de la FAN Courier

Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor (AGOA) a TAROM a numit pe 6 ianuarie noi administratori provizorii în Consiliul de Administrație al companiei, după ce mandatele a trei membri au expirat. Astfel, mandatele lui George Florin Rotaru, Felix Lucrețiu Pătrășcanu și Mihăiță Ursu încetează la datele de 19 ianuarie, 9 ianuarie, respectiv 20 ianuarie, potrivit Hotărârii consultate de Economica.net.

Noi administratori provizorii au fost numiți în Consiliul de Administrație al TAROM pe o perioadă de patru luni, cu posibilitatea de prelungire până la șase luni.

Felix Pătrășcanu, unul dintre fondatorii FAN Courier, a preluat acest mandat în luna septembrie a anului trecut. Locul lui este luat de Mirel Alexandru Marcu, care a fost membru în CA unei alte companii de stat, Nuclearelectrica, până în 2018. În declarația de avere de la acel moment, Marcu era director general al Seven Hills Constuction, din care deține 95%.

Un nou membru este Iulian Daniel Idolu, fost director general al aeroportului Timișoara și consilier local al CJ Timiș din partea PSD în 2014. Idolu a fost director al aeroportului din Timișoara până în 2020, când a fost dat afară, dar a câștigat recent procesul și a fost despăgubit cu mai mult de 170.ooo de euro, potrivit orașul-timișoara.ro

Al treilea administrator provizoriu este Valentina Ruxandra Trandafir, cconsilier superior la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Din consiliul de administrație mai fac parte și Anca Boagiu, fostul ministru al Transporturilor, și Iuliana Cristina Bârcă, care s-au alăturat în octombrie 2021 lungului șir de administratori din ultimii 10 ani. Doar anul trecut au fost numite 15 persoane administratori provizorii în CA TAROM.

„Situația e mai gravă” 

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, declara recent că a avut o întâlnire cu noul director de la TAROM și a vorbit despre planul de restructurare, „pe care am să-l urmăresc pas cu pas”. Întrebat dacă TAROM va achiziţiona noi avioane Boeing, ministrul a răspuns că principala ţintă este îndeplinirea planului de restructurare.

„Deocamdată situaţia e mai gravă decât ceea ce mă întrebaţi şi n-aş vrea să intru… E o companie naţională totuşi, lupta pe piaţă este destul de aprigă, eu vreau să-i ajut ca ministru al Transporturilor şi-i ajut urmărind acest plan care a fost agreat. Asta e principala ţintă, să se îndeplinească toate acele etape din planul de restructurare”, a spus Sorin Grindeanu, citat de Agerpres.

Nou director la TAROM

Schimbările vin după ce la începutul acestui luni, Cătălin Prunariu, directorul general al TAROM din iunie 2021, și-a dat demisia, din motive personale. Locul lui a fost luat de Mihăiţă Ursu, membru în Consiliul de Administraţie şi fost director general al companiei în perioada iunie 2020 – iunie 2021.

Citește si: 13 directori au condus în cinci ani TAROM, care are nevoie de 200 de milioane de euro

Bugetul de venituri și cheltuieli rectificat al TAROM pentru 2021 arată venituri totale de 958 de milioane de lei, cheltuieli totale de 1,35 miliarde de lei și o pierdere de 397 de milioane de lei. Pierderea pentru 2020 a fost și mai mare, de 454 de milioane de lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat aferent lui 2020.

Exemplul Lufthansa

În timp ce TAROM așteaptă undă verde pentru un nou ajutor, de aproape 200 de milioane de euro, cel mai mare grup de companii aeriene din Europa, Lufthansa a anunțat în toamna anului trecut că returnează din banii primiți ca ajutor de stat. Grupul aviatic a primit 9 miliarde de euro de la statul german pentru redresare. În plus, în trimestrul III al anului trecut, Lufthansa, din care fac parte companiile Lufthansa German Airlines, SWISS, Austrian Airlines, Eurowings, Germanwings și Brussels Airlines, a trecut pentru prima oară pe profit operațional de la debutul pandemiei.

Grupul a realizat un câștig ajustat înainte de dobânzi și taxe (EBIT) de 17 milioane de euro în primele nouă luni din 2021, față de pierderea de 1,26 miliarde de euro pentru aceeași perioadă din 2020. În urma unui plan de restructurare, transportatorul și-a redus considerabil pierderea și marca un minus de 72 de milioane de euro în primele trimestre din 2021, față de aprioape două miliarde de euro în perioada similară din primul an pandemic.

Tot în toamna anului trecut, Lufthansa a făcut mai multe schimbări la nivel de management. Lufthansa Airlines va avea un nou CEO de la 1 aprilie. Jens Ritter, care lucrează în cadrul societății de 22 de ani, și-a început cariera ca pilot. Toate numirile anunțate recent de companie fac referire la persoane care au experiență în industrie, și lucrează de ani buni în cadrul Lufthansa.

Te-ar mai putea interesa și
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Cele mai mari progrese pe șantierele de autostrăzi au fost înregistrate în martie pe primele două loturi ale A7 Ploiești - Buzău, potrivit raportărilor lunare oficiale. Alături de Coni și......
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Ecofinance, o companie de tehnologie financiară care operează sub marca de consum CreditPrime în România, a înregistrat ...
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții guvernamentale americane
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții ...
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează "două companii şi patru ...
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Activista pentru climă Greta Thunberg va fi trimisă din nou în judecată pentru că nu a respectat un ordin al Poliţiei ...