Nou parc fotovoltaic mare în România. Norvegienii de la Scatec, cu gigantul petrolier Equinor în acționariat, încep construcția a 190 MW în sudul țării

Compania norvegiană Scatec ASA, firmă cu un portofoliu de peste 4.000 MW regenerabili în operare și cu gigantul petrolier Equinor în acționariat, anunță demararea construcției unui parc fotovoltaic de 190 MW în România, proiect calificat la schema Contractelor pentru Diferență (CfD).
Mihai Nicuţ - J, 12 feb. 2026, 22:12
Nou parc fotovoltaic mare în România. Norvegienii de la Scatec, cu gigantul petrolier Equinor în acționariat, încep construcția a 190 MW în sudul țării

Scatec ASA, un furnizor de soluții în domeniul energiei regenerabile, a ajuns la închiderea financiară pentru portofoliul său solar de 190 MW „Dobrun & Sadova” din România și va începe acum construcția, arată compania norvegiană într-un comunicat de presă.

“Proiectele sunt susținute de un Contract pentru Diferență (CfD) pe 15 ani cu OPCOM, operatorul pieței de energie electrică din România, care acoperă aproximativ 70% din producția estimată. Producția rămasă va fi vândută pe piața angro de energie electrică din România”, arată comunicatul.

Într-adevăr, după cum scriam acum un an, Scatec ASA a semnat un Contract pentru Diferență (CfD) pe 15 ani cu OPCOM, care va acoperi aproximativ 70% din producția estimată a unui portofoliu fotovoltaic de 190 MW. Contractul a fost atribuit în cadrul primei licitații CfD din România, finanțată de Fondul de modernizare al UE.

„Atingerea închiderii financiare și începerea construcției primelor noastre proiecte din România reprezintă un pas important și confirmă atractivitatea pieței românești și soliditatea cadrului CfD.

Cu vizibilitate pe termen lung a veniturilor și o structură de finanțare robustă deja stabilită, proiectele sunt bine poziționate pentru construcție și livrare. Așteptăm cu interes să dezvoltăm proiectele împreună cu partenerul nostru Defic Globe și să contribuim la tranziția energetică a României”, a declarat Terje Pilskog, CEO al Scatec, în comunicatul emis acum.

Portofoliul reprezintă primele proiecte ale Scatec în România și este situat în județele Dolj și Olt, în sudul României, mai arată comunicatul.

Cheltuielile totale de capital pentru acest portofoliu sunt de aproximativ 121 de milioane de euro și vor fi finanțate printr-o combinație de datorie de proiect fără recurs și capital propriu, cu un grad de îndatorare de aproximativ 70%.

Principalii creditori ai proiectului sunt Banca Europeană de Investiții (BEI), Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Comercială Română (BCR).

Scatec va deține 65% din proiecte, în timp ce Defic Globe va deține restul de 35%.

Defic Globe va furniza servicii „la cheie” de inginerie, achiziții și construcție (EPC), iar Scatec va achiziționa componentele, la aproximativ 35% din capex-ul total.

Scatec va furniza servicii de operare și mentenanță (O&M) și management al activelor pentru portofoliu. Data estimată pentru intrarea în operare comercială este a doua jumătate a anului 2027.

Scatec este o companie norvegiană listată la Bursa, cu gigantul petrolier de stat Equinor printre acționarii principali. Compania are participații în toată lumea la firme cu capacități regenerabile (vânt, soare hidro și instalații de stocare) cumulate de 4.200 MW și mai are în construcție 767 MW și în pregătire alți 1.441 MW.

Fotovoltaicele se dezvoltă accelerat în România

Scriam zilele trecute că primul proiect regenerabil mare operațional anului 2026 în România: un parc fotovoltaic de 174 MW ac (135 MW dc), parcul fotovoltaic Studina, a intrat în operare comercială. Va avea și o baterie.

“CWP Europe a pus cu succes în funcțiune proiectul solar Studina de 174 MW dc din România, proiectul atingând Data de Începere a Operării Comerciale (COD).

Proiectul a fost realizat cu expertiza contractorilor Siemens Energy, Solarpro Holding și Eximprod Grup și marchează un reper major în strategia CWP Europe de accelerare a tranziției energetice în Europa de Sud-Est. Centrala va genera aproximativ 245.000 MWh de energie electrică curată anual – suficient pentru a alimenta peste 122.500 de gospodării și pentru a evita aproximativ 220.500 de tone de emisii de CO₂ în fiecare an. De asemenea, a fost obținută autorizația de construire pentru un sistem de stocare a energiei în baterii amplasat în aceeași locație, urmând ca acesta să fie realizat în etapa următoare”, a anunțat dezvoltatorul atunci.

Instalările de centrale fotovoltaice au crescut accelerat în 2025, și s-a depășit pragul de 7.000 MW instalați, capacitate cumulată a parcurilor și a prosumatorilor. Iar în acest an s-ar mai putea adăuga încă 2.500 MW, potrivit ultimelor prognoze venite de la vocile din industrie. 

Te-ar mai putea interesa și
Premieră pentru firmele cu capital integral românesc. Fraţii Pavăl, patronii Dedeman, pot deveni cei mai mari angajatori din țară, dacă preiau Carrefour
Premieră pentru firmele cu capital integral românesc. Fraţii Pavăl, patronii Dedeman, pot deveni cei mai mari angajatori ...
Fraţii Pavăl, care deţin retailerul de bricolaj Dedeman, ar putea deveni cei mai mari angajatori din România dacă tranzacţia prin care vor prelua Carrefour România se va perfecta şi dacă vor......
Bitcoinul care încălzește case. Americanii folosesc caldura de la minare în loc de calorifer
Bitcoinul care încălzește case. Americanii folosesc caldura de la minare în loc de calorifer
Căldura reziduală generată de activități industriale și digitale cu consum ridicat de energie, precum centrele de date ...
Fostul ministru francez de Interne Bruno Retailleau și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale. El promite un referendum privind migrația
Fostul ministru francez de Interne Bruno Retailleau și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale. El promite un ...
Liderul Les Republicains (LR, dreapta), Bruno Retailleau, a afirmat joi că "se pregăteşte să-şi anunţe candidatura ...
10 kilometri de cale ferată modernizați, redeschiși joi în vestul țării
10 kilometri de cale ferată modernizați, redeschiși joi în vestul țării
CFR SA anunță joi vești bune pentru infrastructura feroviară. Începând de astăzi, 12 februarie, ora 20:00, se deschide ...