Nou record al contagierilor la nivel global: 3,4 milioane de cazuri într-o singură zi – OMS

Autorităţile sanitare din întreaga lume au confirmat aproape 3,4 milioane de cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, un nou record zilnic într-un moment în care varianta Omicron este deja dominantă, potrivit datelor provizorii de joi ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează EFE.
AGERPRES - J, 13 ian. 2022, 14:32
Nou record al contagierilor la nivel global: 3,4 milioane de cazuri într-o singură zi - OMS

Într-o singură zi s-a înregistrat acelaşi număr de contagieri ca în primele patru luni ale pandemiei, iar cele cumulate în decurs de doi ani se ridică la 312 milioane de cazuri – o „cifră conservatoare”, potrivit OMS, care notează că ar putea fi mai mare, având în vedere că multe cazuri nu sunt raportate autorităţilor sanitare.

Curba exponenţială a contagierilor nu afectează în schimb numărul deceselor, care s-a menţinut stabil în jurul a 7.000 de decese pe zi (7.700 în ultimele 24 de ore).

OMS insistă că, în pofida predominanţei cazurilor mai puţin grave în actualul val al pandemiei, nu trebuie subestimat impactul variantei Omicron, având în vedere că multe sisteme sanitare se află deja sub presiune ca urmare a creşterii infectărilor.

Organizaţia avertizează totodată că nu va fi ultima „variantă de îngrijorare” a coronavirusului care va fi detectată, fără să poate însă prognoza dacă viitoarea tulpină va provoca o boală mai mult sau mai puţin gravă.

Varianta Omicron, prima detectată în Africa de Sud la începutul lunii noiembrie în 2021, este deja prezentă în 58,5 % din analizele efectuate de reţeaua globală de laboratoare GISAID, indicând că este deja dominantă şi că a depăşit varianta Delta care era predominantă în lume.

Valul de contagieri asociate Omicron, care a început în Africa şi care în decembrie a devenit evidentă în Europa sau pe continentul Americii, este prezent în toate regiunile studiate de OMS, cu creşteri aproape verticale a curbei contagierilor pe toate continentele (în sudul Asiei cazurile s-au înmulţit cu cinci săptămâna trecută).

Te-ar mai putea interesa și
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană a anunţat duminică că Strâmtoarea Ormuz este "deschisă" şi că navele circulă prin strâmtoare, în pofida anunţului făcut de Iran privind închiderea acestei căi......
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA intenţionează să încheie un acord-cadru pe o perioadă ...
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câştigat pentru zecea oară în cariera sa Marele Premiu al Germaniei la MotoGP, ...
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
CFR Călători a reintrodus pe ruta Slobozia - Ciulnița un automotor Malaxa, după ce s-a defectat trenul care circula în ...