Nou record: Aurul a trecut pragul de 4.400 de dolari pe uncie, pentru prima dată în istorie

Cotaţia aurului a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 4.400 de dolari pe uncie pe piaţa spot, pe fondul aşteptărilor că Rezerva Federală a SUA (Fed) va reduce din nou dobânzile şi al cererii ridicate, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 22 dec. 2025, 09:53
Nou record: Aurul a trecut pragul de 4.400 de dolari pe uncie, pentru prima dată în istorie

Cotaţia aurului a crescut luni cu 1,4%, ajungând la 4.397,16 dolari pe uncie la ora 05:02 GMT, după ce puţin mai devreme a atins nivelul record de 4.400,29 dolari.

În paralel, preţul unciei de argint a urcat cu 3,3%, până la nivelul istoric ridicat de 69,44 dolari.

Anul acesta, cotaţia aurului a urcat cu 67%, depăşind multiple recorduri şi „sărind” pentru prima dată pragurile de 3.000 şi 4.000 dolari pe uncie, şi se îndreaptă spre cel mai semnificativ avans anual începând din 1979. De asemenea, cotaţia argintului a urcat cu 138% până acum în acest an, depăşind aurul, pe fondul dificultăţilor din lanţurile de aprovizionare.

Analiştii se aşteaptă la continuarea tendinţei de creştere a cotaţiei aurului până la 4.427 dolari pe uncie.

Intensificarea tensiunilor geopolitice şi comerciale a stimulat cererea de active refugiu în acest an, în timp ce băncile centrale au continuat să cumpere metalul preţios într-un ritm accelerat.

Deprecierea dolarului a sprijinit de asemenea creşterea cotaţiei aurului.

Pieţele financiare se aşteaptă ca Rezerva Federală a SUA să reducă de două ori dobânzile anul viitor, chiar dacă oficialii Fed au semnalat că sunt prudenţi în legătură cu politica monetară.

„Motivul pentru care investitorii cumpără aur – şi ar trebui să cumpere aur – este datorită calităţilor sale de diversificare. Acest sentiment este în stadii incipiente, iar aurul va fi din ce în ce mai acceptat ca parte integrantă a unui comportament investiţional prudent”, a declarat Stephen Miller, consultant în strategii de investiţii la GSFM.

Te-ar mai putea interesa și
GRAFICE Noua lege a salarizării. În ce condiții vor crește salariile?  Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, prezintă date în premieră
GRAFICE Noua lege a salarizării. În ce condiții vor crește salariile? Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, prezintă ...
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, prezintă date în premieră privind noua lege a salarizării și condițiile în care ministerul pe care îl conduce va susține aplicarea acesteia. ...
Funcţionalitatea „Link de plată” în aplicaţia e-Terra a fost reactivată – Anunţ de la Guvern
Funcţionalitatea „Link de plată” în aplicaţia e-Terra a fost reactivată – Anunţ de la Guvern
Funcţionalitatea "Link de plată" în aplicaţia e-Terra, care permite persoanelor autorizate şi notarilor să trimită ...
Ciprian Ciucu rămâne sub control judiciar şi cu interdicţia de a părăsi România
Ciprian Ciucu rămâne sub control judiciar şi cu interdicţia de a părăsi România
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, rămâne sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile, el având şi ...
Un nou concurent pentru Booking și Airbnb. Vola face primul pas dincolo de zboruri și lansează rezervările de hoteluri
Un nou concurent pentru Booking și Airbnb. Vola face primul pas dincolo de zboruri și lansează rezervările de hoteluri
Vola.ro, una dintre cele mai cunoscute platforme de rezervări de bilete de avion din România, face un pas important în ...