Nou scandal-monstru în sistemul de sănătate. Ministrul Rogobete trimite corpul de control la spitale

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, trimite Corpul de Control la Spitalul Județean din Constanța după ce managerul spitalului a reclamat că 70% dintre medicii de acolo sunt scutiți de gărzi pe motiv că nu pot sta 2 ore în picioare dar au fost văzuț în cârciumi sau la sala de sport.
Economica.net - D, 04 ian. 2026, 12:55
Nou scandal-monstru în sistemul de sănătate. Ministrul Rogobete trimite corpul de control la spitale

„Am urmărit declarația managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență din Constanța, potrivit căreia, pe anumite secții, peste 70% dintre medici au scutire de gardă.

Vreau să fiu foarte clar de la început: nu generalizez și nu contest existența unor patologii reale, pe care le respect și le voi respecta întotdeauna. În orice colectiv există situații medicale obiective. Însă o proporție de peste 70% este în afara oricărui cadru normal și indică faptul că, din punctul meu de vedere, acolo lucrurile au degenerat. Din acest motiv, voi trimite Corpul de Control al Ministerului Sănătății la Spitalul Județean Constanța și voi solicita, în paralel, Comisiei de Medicină a Muncii reevaluarea medicală a scutirilor de gardă pentru secțiile respective, strict din perspectivă profesională și medicală”, a scris ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, pe pagina sa de facebook.

“Am fost ferm de fiecare dată când au apărut fenomene de acest gen în sistemul de sănătate și voi continua să fiu la fel.

Nu pot accepta situații în care restricțiile medicale par să existe doar în zona publicǎ, dar nu și în activitatea din sistemul privat. Nu poți avea lombosciatică doar într-un spital public, dar să poți face fără probleme activitate medicală în altă parte.

În același timp, vreau să spun deschis un lucru: fenomenul legat de gărzi există, îl cunosc și nu îl ignor. Este un subiect dificil, care ar fi trebuit abordat cu ani în urmă. O vom face acum, cu dialog, cu echilibru și cu respect față de profesioniști, nu prin decizii abrupte sau impuse peste noapte.

Dar, în acest proces, nu trebuie să uităm de pacienți”, a mai spus el.

De asemenea, Rogobete a mai afirmat că este în curs o reformare a sistemului de gărzi din spitale.

“Un spital județean de urgență, care deservește o întreagă regiune, nu își poate permite să lase linii de gardă esențiale descoperite, indiferent de motivele și conflictele interne. Din punctul meu de vedere, nu este corect și nu este etic, iar acesta este motivul pentru care intervin direct.

De aceea, reforma gărzilor este una structurală și deja în curs. În acest an vom implementa un nou sistem, cu:

👉gardă la domiciliu,

👉gardă de monitorizare,

👉gardă de urgență,

plătite diferențiat, pentru a reflecta corect nivelul de responsabilitate și efort.

În paralel, analizăm – împreună cu sindicatele și profesioniștii din sănătate – o propunere inspirată din practica europeană: posibilitatea organizării gărzilor de 12 ore.

Subliniez clar:

👉 nu va fi o măsură obligatorie;

👉 va fi o opțiune, acolo unde se dorește și unde este fezabilă;

👉 nu pentru toate spitalele și nu pentru toate specialitățile.

Spitalul va putea decide dacă organizează gărzi de 12 sau 24 de ore, iar în interiorul aceluiași spital, decizia va putea fi adaptată pe secții. Estimez că în cursul semestrului I vom putea crea și acest cadru legislativ, cu implementare treptată, responsabilă și adaptată realităților din teren”, a spus ministrul.

Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Raluca Ştefan, a afirmat că sunt medici în unitatea medicală care fac kite, merg la sală sau pe care îi vede în cârciumi, dar care sunt scutiţi de gărzi pentru că nu pot sta mai mult de două ore în picioare. Raluca Ştefan a precizat că aceşti medici sunt tineri, au până în 50 de ani. Ea a menţionat că 70% din personalul medical al spitalului nu face gărzi.

Te-ar mai putea interesa și
Răzvan Coman, președintele ACA: România nu mai exportă miere din 2022 din cauza concurenței din China și Ucraina. Cum încearcă est-europenii să vândă ceva miere în Vest, Ucraina scade şi mai mult preţul
Răzvan Coman, președintele ACA: România nu mai exportă miere din 2022 din cauza concurenței din China și Ucraina. Cum ...
Producţia de miere a României anul acesta o putem plasa sub jumătate dintr-un an obişnuit, cu un număr normal de familii de albine, undeva între 10 şi 15.000 de tone, suficientă dacă ne......
De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii merg înghesuiți ca sardelele
De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii ...
Retragerea din circulație a șapte trenuri de metrou CAF de pe Magistrala M2 Tudor Arghezi - Pipera, cunoscută ca "Magistrala ...
Începe selecția pentru un nou Consiliu de Supraveghere la Hidroelectrica
Începe selecția pentru un nou Consiliu de Supraveghere la Hidroelectrica
Ministerul Energiei, acționatul majoritar al Hidroelectrica a cerut convocarea Adunării Generale a Acționarilor, care ...
Sorin Grindeanu: Dintr-o dată Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat. PSD nu va susține un guvern tehnocrat
Sorin Grindeanu: Dintr-o dată Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat. PSD nu va susține un guvern tehnocrat
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Constanţa, că speră ca în zilele următoare să se găsească ...