Nou şef la BRD, a doua bancă din România. Vine din Rusia

BRD are un nou director general, Francois Bloch, care va prelua conducerea băncii începând cu data de 1 noiembrie, potrivit unui comunicat al băncii, remis Bursei de Valori în această dimineaţă.
Economica.net - mie, 03 aug. 2016, 06:03
Nou şef la BRD, a doua bancă din România. Vine din Rusia

Francois Bloch va fi numit director general al BRD în locul lui Philippe Lhotte, începând cu 1 noiembrie. Bloch ocupă în prezent funcţia de prim-vicepreşedinte executiv al Rosbank, subsidiara Societe Generale din Rusia.

Potrivit unui comunicat al BRD, numirea lui Bloch este supusă aprobării Băncii Naţionale a României. 

Philippe Lhotte a fost numit director general al BRD în toamna anului 2012. El va rămâne membru al Consiliului de Administraţie al BRD, şi va prelua alte responsabilităţi în cadrul Grupului Societe Generale. 

„Philippe Lhotte a reuşit să transforme şi să adapteze BRD la nevoile pieţei româneşti, întărindu-i poziţia într-o perioadă plină de provocări. Pentru a continua dezvoltarea echilibrată şi durabilă începută de el, care a generat rezultatele financiare şi comerciale remarcabile pe care le comunicăm astăzi, aveam nevoie de cineva cu o vastă expertiză în domeniul bancar. De aceea l-am desemnat drept succesor pe François Bloch şi suntem convinşi că experienţa sa internaţională, atât în retail, cât şi în Investment banking, va fi un factor cheie pentru viitorul BRD”, a declarat Gianluca Soma, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al BRD, citat în comunicat. 

Francois Bloch a avut o misiune grea la Rosbank. A fost cooptat, în 2012, într-o echipă de conducere mandatată să extindă cota de piaţă a subsidiarei din Rusia a Societe Generale şi să găsească surse sustenabile de profit într-o piaţă dominată de băncile de stat ruseşti, unde mulţi giganţi financiari occidentali nu au rezistat.

 SocGen a intrat în Rusia cu costuri estimate la peste 4 miliarde de euro, acumulând acţiuni la Rosbank începând din 2006. Grupul francez a ajuns la controlul total abia în 2014. Francezii au investit în integrarea back-office şi a platformelor IT, a restructurat conducerea şi a disponibilizat mii de angajaţi în încercarea de a aduce subsidiara rusă pe profit şi de a câştiga cotă de piaţă.
 
Rosbank a devenit a noua mare bancă comercială din Rusia, însă nu a reuşit până acum să genereze profituri substanţiale, oscilând de pe plus pe minus de la un an la altul.
 
Banca a fost implicată în 2013 într-un scandal de corupţie. CEO-ul de atunci al Rosbank, Vladimir Golubkov, a fost arestat sub acuzaţia că ar fi cerut mită peste 1,5 milioane de dolari de la un om de afaceri pentru a facilita acordarea unui credit şi ar fi şi primit aproximativ 10% din sumă drept avans. Potrivit Reuters, televiziunile ruseşti au difuzat atunci imagini cu ofiţeri în uniformă ai Ministerului de Interne intrând în sediul Rosbank şi cu Golubkov aşezat la biroul său, cu „cărămizi” de hârtii de 5.000 de ruble împrăştiate pe masă.
 
Potrivit raportărilor financiare ale Rosbank, activele băncii au ajuns anul trecut la 1.011 miliarde ruble (peste 15 miliarde de dolari), faţă de 798 miliarde ruble în 2012.
 
Profit în creştere cu 64% pentru BRD Groupe Societe Generale
 
Profitul BRD Groupe Societe Generale a crescut cu 64% în primul semestru, la 381 milioane de lei (84,6 milioane de euro), faţă de 233 milioane de lei în perioada similară a lui 2015. Creşterea profitului se datorează în principal veniturilor mai mari din dobânzi şi comisioane, şi câştigurilor din diferenţe de curs şi active financiare disponibile pentru vânzare, toate acestea contribuind la venituri operaţionale mai mari, potrivit raportului financiar publicat miercuri de BRD pe platforma Bursei de la Bucureşti.
 
Activele totale ale băncii au ajuns la 30 iunie la 49,48 miliarde de lei (11 miliarde de euro), în scădere uşoară de la 50,17 miliarde de lei la 31 decembrie 2015.
 
Soldul creditelor către clienţi a crescut la 27,75 miliarde lei, faţă de 26,74 miliarde lei la finele anului trecut, iar depozitele constituite de clientelă au ajuns la 40,19 miliarde lei, faţă de 41,09 miliarde lei la 31 decembrie.
BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare, cu 145.000 de angajaţi în 66 de ţări şi 31 de milioane de clienţi în întreaga lume.
 
Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...