Nouă avarie în sistemul energetic, într-un moment foarte prost: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart cazanul
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/11/turceni-2-630x420.jpg)
Grupul 5 de la Turceni, cu o putere licențiată de 285 MW, a fost oprit în această dimineață la ora 8.02, potrivit datelor de la Transelectrica. Motivul opririi accidendale: “cazan spart în vaporizator”. Data estimată a re-punerii în funcțiune este, la această dată, 1 noiembrie, la ora zero, deci patru ore.
După ieșirea din operare a acestui grup, puterea totală injectată în SEN de centralele pe cărbune a scăzut sub 500 MW, ceea ce va cauza probleme suplimentare pentru sistemul energetic mai ales în orele de vârf de consum de seară, în condițiile situației extrem de proaste în care ne aflăm.
Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne oprită din cauza debitului mic al Dunării, iar aportul hidrocentralelor este redus, și nu poate fi crescut foarte mult nici în perioada de vârf de consum, pentru a se păstra cât se poate rezerva de apă din lacuri pentru iarnă, în condițiile în care intrăm în iarnă oricum cu rezerve foarte mici, în jur de 50% din gradul de umplere al lacurilor. Producția fotovoltaică, oricum în scădere pe fondul datei din calendar, este scăzută și la miezul zilei, iar singura veste bună este aportul eolianului – a doua sursă de energie acum, după centralele pe gaze.
Oricum, producția este insuficientă, iar sistemul românesc este pe import net în toate intervalele orare, de două zile.
O avarie identică a avut loc la acest grup de la Turceni acum nici o lună.
După ultimele închideri de capacități, CE Oltenia mai operează trei grupuri de 330 MW la termocentrala Rovinari și unul de 330 MW la Turceni – puteri din licență, puterea disponibilă este mai mică. Ultimul ar fi trebuit să fie scos din exploatare până la finalul lui august, în baza angajamentelor din PNRR, dar România a anunțat deja că nu îl va închide și îl va ține operațional și iarna aceasta și iarna viitoare.
Citește și: