Nouă bănci au împrumutat 2,8 miliarde euro de la BNR

Banca Naţională a României (BNR) a împrumutat luni 9 bănci cu suma de 12,56 miliarde lei ( 2,8 miliarde de euro) prin operaţiuni repo, uşor sub valoarea solicitată lunea trecută, de 12,96 miliarde lei.
Economica.net - lun, 10 sept. 2012, 11:10
Nouă bănci au împrumutat 2,8 miliarde euro de la BNR

Prin licitaţiile repo BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an. Sumele sunt împrumutate pe o perioadă de o săptămână.

Săptămâna trecută 10 bănci au atras de la BNR cele 12,96 miliarde lei, după ce în precedentele patru astfel de operaţiuni banca centrală a limitat sumele disponibile la şase, cinci şi patru miliarde de lei.

Un efect negativ al plafonărilor a fost creşterea randamentelor la titlurile de stat.

Astfel, Finanţele au respins în august trei din cele cinci licitaţii pentru vânzare de titluri de stat, considerând că randamentul cerut de acestea este prea mare. Drept urmare, Trezoreria a împrumutat în august 1,4 miliarde lei, puţin peste jumătate din suma vizată, de 2,5 miliarde lei.

Ministerul Finanţelor organizează luni o licitaţie pentru certificate cu scadenţa la opt luni, prin care urmăreşte să atragă 700 milioane lei. La precedenta licitaţie pentru astfel de certificate, administratorii datoriei publice au împrumutat 700 milioane lei, la un randament mediu de 6,11% pe an.

Dobânzile afişate luni de bănci pentru depozitele plasate (ROBID) şi atrase (ROBOR) cu scadenţa la o săptămână se plasau la 4,94 – 5,44% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...