Nouă baterie de stocare a energiei. 15 MWh la Curtea de Argeș

Compania chineză Sinexcel, specializată în soluții de stocare a energiei și de încărcare pentru vehicule electrice, a anunțat că sprijină implementarea unui proiect de stocare a energiei în baterii (BESS) de 7,5 MW / 15,04 MWh în orașul Curtea de Argeș, din județul Argeș, în zona de sud a României, potrivit SEE News.
Mihai Nicuţ - S, 07 feb. 2026, 10:01
Nouă baterie de stocare a energiei. 15 MWh la Curtea de Argeș

Proiectul este dezvoltat de compania românească Energy Solar NRG și este conceput în principal pentru arbitraj de preț, contribuind la optimizarea strategiilor de tranzacționare a energiei, precum și la îmbunătățirea capacității de reacție a rețelei și a eficienței operaționale, a precizat Sinexcel într-un comunicat de presă.

Proiectul a obținut finanțare de la banca olandeză DHB Bank în februarie 2025 și este programat să fie pus în funcțiune în septembrie 2026. Nu au fost făcute publice detalii financiare.

„La baza sistemului se află sisteme de conversie a puterii (PCS) SINEXCEL de 1.250 kW, proiectate pentru a maximiza valoarea energiei printr-o adaptabilitate omnidirecțională”, a transmis Sinexcel.

Sinexcel a anunțat săptămâna trecută că a implementat un proiect BESS de 10 MW / 33,86 MWh în Bulgaria, care este așteptat să fie complet pus în funcțiune pe 30 martie.

Fondată în 2007, Sinexcel a implementat până în prezent 15 GW de capacitate de stocare instalată și 140.000 de stații de încărcare pentru vehicule electrice.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Noua vedetă a pieței RCA, preferată de peste 1 milion de șoferi, va avea acționar nou. Hellas Direct a anunțat autoritatea de supraveghere
EXCLUSIV Noua vedetă a pieței RCA, preferată de peste 1 milion de șoferi, va avea acționar nou. Hellas Direct a anunțat ...
Hellas Direct, cea mai nouă vedetă a pieței RCA după un raliu în lunile de vară și în prima lună de toamnă, a anunțat autoritatea de supraveghere din Cipru (Insurance Companies Control......
Gabriela Popescu, CEO Microsoft România: Pierdem din competitivitatea noastră în regiune, deși avem tot ce ne trebuie. E momentul pentru noi ca țară să luăm decizii mai repede
Gabriela Popescu, CEO Microsoft România: Pierdem din competitivitatea noastră în regiune, deși avem tot ce ne trebuie. ...
România continuă să piardă teren în fața statelor din regiune în ceea ce privește digitalizarea și adoptarea noilor ...
Cerul e limita? ELCEN, producător de stat, și-a forțat norocul și a vrut să vândă energie bandă cu livrare la iarnă cu aproape 1.200 de lei/MWh. Nu a venit nimeni să cumpere. Deocamdată
Cerul e limita? ELCEN, producător de stat, și-a forțat norocul și a vrut să vândă energie bandă cu livrare la iarnă ...
ELCEN, companie controlată de statul român, a bătut recordul de preț cerut pentru energia electrică bandă cu vânzare ...
Dan Ostahie își extinde afacerile în rezidențial: Ridică cea mai înaltă clădire din Giurgiu. Compania nu exclude noi blocuri lângă parcurile de retail
Dan Ostahie își extinde afacerile în rezidențial: Ridică cea mai înaltă clădire din Giurgiu. Compania nu exclude ...
Cometex, parte din grupul Altex, construiește primul proiect rezidențial de la zero, la Giurgiu, și nu exclude dezvoltarea ...