Nouă baterie de stocare a energiei intră în sistem. Românii de la Allview au energizat instalația BESS de 120 MWh de la parcul fotovoltaic Teiuș al danezilor de la Eurowind

Allview Energy, divizia dedicată energiei regenerabile a companiei brașovene Visual Fan, anunță finalizarea lucrărilor și energizarea sistemului de stocare a energiei electrice în baterii (BESS), dezvoltat pentru Teiuș Solar S.R.L., companie afiliată Eurowind Energy, potrivirt unei informări transmise Bursei de Valori București.
Mihai Nicuţ - J, 11 iun. 2026, 10:48
Nouă baterie de stocare a energiei intră în sistem. Românii de la Allview au energizat instalația BESS de 120 MWh de la parcul fotovoltaic Teiuș al danezilor de la Eurowind

Proiectul BESS de la Teiuș, cu o capacitate de stocare de 120 MWh, reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte de stocare a energiei din România și marchează o etapă esențială în consolidarea diviziei Renewable EPC by Allview ca integrator de soluții energetice complexe, arată comunicatul.

Energizarea sistemului vine după finalizarea lucrărilor în teren, parcurgerea etapelor de testare, integrare și verificare, precum și după efectuarea tuturor demersurilor necesare și obținerea notificării de punere sub tensiune din partea Operatorului de Distribuție și a Operatorului de Transport și Sistem.

“Prin divizia Allview Energy, Visual Fan a implementat proiectul în regim Full EPC, gestionând integral activitățile de proiectare, achiziții, construcție, instalare, integrare tehnică, testare și punere în funcțiune, livrând proiecte complexe de infrastructură energetică la standarde ridicate de calitate și eficiență.

Pentru Visual Fan, energizarea proiectului de la Teiuș nu reprezintă doar o realizare tehnică, ci și un moment cu o puternică încărcătură umană. În spatele acestei reușite se află luni de muncă, responsabilitate, coordonare între echipe multidisciplinare, decizii asumate și colaborări construite pe încredere.

Prin acest proiect, Visual Fan își consolidează poziția de partener strategic în dezvoltarea infrastructurii de energie regenerabilă din România și demonstrează capacitatea de a gestiona proiecte energetice Full EPC cu impact real în sistemul energetic național”, mai arată comunicatul.

Eurowind Energy, dezvoltator și operator danez de proiecte regenerabile, a inaugurat oficial parcului fotovoltaic Teiuș, o investiție de 55 de milioane de euro, realizată și cu onduri PNRR (15 milioane euro), cu o capacitate de 60,2 MW, în primăvara anului 2025.

Citește și:

Nou parc eolian operațional în România. Eurowind a inaugurat centrala Pecineaga, de 48 MW, cu cele mai mari turbine eoliene de la noi

Activă pe piața locală din 2011, Eurowind Energy România dezvoltă și operează proiecte de energie regenerabilă, cu o echipă locală dedicată. Portofoliul companiei include patru parcuri solare operaționale – Hălchiu, Măgurele, Pufești și Teiuș – și un pipeline de aproximativ 7,5 GW în diferite stadii de dezvoltare.

Până la finalul Q2 2026, compania va ajunge la o capacitate operațională de 184 MW în România, inclusiv cei 60MW stocare în baterii de la Teiuș.

Eurowind Energy A/S este o companie daneză specializată în dezvoltarea, construcția și operarea de parcuri de energie regenerabilă. Portofoliul său include proiecte din domeniile eolian, solar, hidrogen, biogaz, soluții de conversie energie electrică în căldură (power-to-heat) și stocare în baterii. Fondată în 2006, compania a devenit un jucător important în sectorul energiei verzi, cu peste 700 de angajați și operațiuni în 16 piețe din Europa și Statele Unite.

 

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Noua vedetă a pieței RCA, preferată de peste 1 milion de șoferi, va avea acționar nou. Hellas Direct a anunțat autoritatea de supraveghere
EXCLUSIV Noua vedetă a pieței RCA, preferată de peste 1 milion de șoferi, va avea acționar nou. Hellas Direct a anunțat ...
Hellas Direct, cea mai nouă vedetă a pieței RCA după un raliu în lunile de vară și în prima lună de toamnă, a anunțat autoritatea de supraveghere din Cipru (Insurance Companies Control......
Gabriela Popescu, CEO Microsoft România: Pierdem din competitivitatea noastră în regiune, deși avem tot ce ne trebuie. E momentul pentru noi ca țară să luăm decizii mai repede
Gabriela Popescu, CEO Microsoft România: Pierdem din competitivitatea noastră în regiune, deși avem tot ce ne trebuie. ...
România continuă să piardă teren în fața statelor din regiune în ceea ce privește digitalizarea și adoptarea noilor ...
Cerul e limita? ELCEN, producător de stat, și-a forțat norocul și a vrut să vândă energie bandă cu livrare la iarnă cu aproape 1.200 de lei/MWh. Nu a venit nimeni să cumpere. Deocamdată
Cerul e limita? ELCEN, producător de stat, și-a forțat norocul și a vrut să vândă energie bandă cu livrare la iarnă ...
ELCEN, companie controlată de statul român, a bătut recordul de preț cerut pentru energia electrică bandă cu vânzare ...
Dan Ostahie își extinde afacerile în rezidențial: Ridică cea mai înaltă clădire din Giurgiu. Compania nu exclude noi blocuri lângă parcurile de retail
Dan Ostahie își extinde afacerile în rezidențial: Ridică cea mai înaltă clădire din Giurgiu. Compania nu exclude ...
Cometex, parte din grupul Altex, construiește primul proiect rezidențial de la zero, la Giurgiu, și nu exclude dezvoltarea ...