Nouă derivă antidemocratică la Budapesta?

Cum îşi pot consolida puterea liderii central şi est-europeni certaţi cu spiritul, tradiţiile şi cutumele democratice? Prin reducerea prerogativelor justiţiei şi ştergerea separaţiei dintre puteri.
Economica.net - lun, 11 feb. 2013, 12:33
Nouă derivă antidemocratică la Budapesta?

Potrivit agenţiei germane de ştiri, DPA, la Budapesta, guvernul şi majoritatea parlamentară, în frunte cu premierul, Viktor Orban, încearcă să-i deposedeze de o parte din putere pe judecătorii Curţii Supreme.

Spre a-şi consolida propria autoritate, liderul guvernului de dreapta de la Budapesta vrea să restrângă prerogativele Curţii Supreme. Calea aleasă în acest scop e indirectă, dar nu mai puţin eficientă.

Controlând printr-o majoritate constituţională, de două treimi, parlamentul de la Budapesta, şeful Fidesz, premierul Viktor Orban, îşi domină forul legislativ la fel de copios, precum stăpâneşte USL în forul legislativ de la Bucureşti.
Ca atare, Orban a putut schimba legea fundamentală a ţării sale într-un mod care i-a determinat pe criticii săi să afirme, destul de convingător, că şi-a consolidat puterea, anemiind democraţia, scrie Deutsche Welle

Mai nou, Orban e pe cale să mai facă un pas important în această direcţie. Conform corespondentului agenţiei de presă germane din capitala Ungariei, se pregăteşte, în speţă, „deposedarea de putere a Curţii Constituţionale” maghiare.

Cum? Simplu. Urmează ca parlamentul să le interzică judecătorilor supremi, care au putut limita în trecut varii derive antidemocratice ale premierului, să judece în baza jurisprudenţei din epoci anterioare actualei constituţii, modificate de oamenii lui Orban.

Or, conform experţilor, „această interdicţie le va îngreuna mult judecătorilor supremi sarcina de a invalida legi încălcând drepturile omului”.

Modificarea va re-impune pe uşa din dos şi reglementări nu tocmai foarte omenoase, respinse de Curtea Constituţională. De pildă le va face viaţa grea oamenilor fără adăpost, a căror existenţă pe stradă, sub cerul liber va redeveni practic ilegală prin voia majorităţii guvernamentale de la Budapesta.

Cel puţin la fel de gravă e deraierea antidemocratică pe care o implică impunerea unor limitări ale libertăţii de opinie.

În conformitate cu idiosincrazia şi opţiunile tipice pentru naţional-comunişti sau pentru extrema dreaptă, a căror reactivitate patologică la orice critică adusă naţiunii proprii e notorie, urmează ca libertatea să fie îngrădită. Şi-anume, de o prezumtivă „protecţie a demnităţii naţionale maghiare şi a comunităţilor confesionale”.
Nu e greu de prevăzut că „modelul Orban” ar putea să facă şcoală şi să fie adoptat şi la Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul a folosit un satelit spion luat de la chinezi pentru a ataca bazele americane din Orientul Mijlociu (FT)
Iranul a folosit un satelit spion luat de la chinezi pentru a ataca bazele americane din Orientul Mijlociu (FT)
Iranul a achiziţionat în secret un satelit spion chinez, ceea ce i-a înlesnit Republicii islamice capacitatea de a lovi bazele militare americane din Orientul Mijlociu înainte de armistiţiul......
Centrală electrică mare de pe vremea lui Ceaușescu, scoasă acum la vânzare. A ajuns o ruină
Centrală electrică mare de pe vremea lui Ceaușescu, scoasă acum la vânzare. A ajuns o ruină
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Complexului Energetic Oltenia a decis demararea, din nou, a procedurilor ...
Hackerii din Rusia au spart zeci de conturi ale Forțelor Aeriene Române, inclusiv unele care aparțin bazelor NATO. „Au lăsat uşa deschisă”
Hackerii din Rusia au spart zeci de conturi ale Forțelor Aeriene Române, inclusiv unele care aparțin bazelor NATO. „Au ...
Hackerii ruși au reuşit să acceseze cel puţin 67 de conturi ale Armatei Române. Mai precis, este vorba despre conturi ...
evomag se listează în marketplace-ul Kaufland din Austria. Luna viitoare urmează Germania
evomag se listează în marketplace-ul Kaufland din Austria. Luna viitoare urmează Germania
evomag accelerează extinderea internațională și anunță listarea în marketplace-ul Kaufland din Austria, pentru luna ...