Nouă modificare a accizei la carburanți. Cu cât ar urma să se scumpească benzina și motorina la 1 ianuarie 2024

Proiectul de Ordonanță de Urgență “trenuleț”, cu noi măsuri fiscale care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2024, vine cu o modificare a ajustării accizelor la carburanți. Astfel, dacă planul anterior era de creștere a accizei în trei etape în anul 2024, acum creșterea va fi în doar două etape, la 1 ianuarie și la 1 iulie 2024.
Mihai Nicuţ - mie, 13 dec. 2023, 16:16
Nouă modificare a accizei la carburanți. Cu cât ar urma să se scumpească benzina și motorina la 1 ianuarie 2024

Iată noua prevedere din draftul de OUG publicat azi de Finanțe:

În anul 2024, nivelul accizelor pentru produsele de la nr. crt. 10 – 12 din anexa nr. 1 la titlul VIII – Accize şi alte taxe speciale, prevăzut în coloana nr. 3 din anexă, se actualizează cu creşterea preţurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului 2023, faţă de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, după cum urmează:

– începând cu data de 1 ianuarie 2024, cu 50% din creșterea prețurilor de consum;

– începând cu data de 1 iulie 2024, cu 50% din creșterea prețurilor de consum.

În varianta inițială, accizele urmau să crească în trei etape. Prima dată la 1 ianuarie 2024, cu 33% din procentul de creștere anuală, a doua oară tot cu 33% din procentul de creștere pentru tot anul 2024, la 1 aprilie, și a treia oară, cu 32% din creșterea anuală, de la 1 iulie. Acum, accizele cresc în doar două etape, la 1 ianuarie și 1 iulie, ceea ce va însemna o scumpire ceva mai accentuată la pompă.

Cu cât ar putea crește prețurile de la 1 ianuarie

“Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2023 comparativ cu luna septembrie 2022 este 8,8%”, arată Institutul Național de Statistică în buletinul luna din octombrie.

Dacă acest procent va fi luat în calcul la creșterea accizelor (încă nu avem o confimare oficială cu noile niveluri,  așa rezultă din draft), vom avea așadar o creștere pe tot anul 2024 a accizei la benzină de 156 de lei la 1.000 de litri, și la motorină de 143 de lei la 1.000 de litri.

Așadar, aplicând și cota de TVA la majorarea de acciză, rezultă că, pentru tot anul 2024, prețul va crește cu circa 18 bani pe litru la benzină și cu 17 bani pe litru la motorină.

Deci, strict pe baza interpretării și a calculelor noastre, la 1 ianuarie, prețul de la pompă al benzinei și motorinei ar urma să crească cu circa 9 bani pe litru, la data de 1 ianuarie, urmând ca o majorare identică să fie operată la 1 iulie

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...