Noua navă amiral de la Boeing se pregăteşte de zborul inaugural

Prima cursă oficială a noii nave amiral de la Boeing va fi un zbor de linie al companiei aeriene All Nippon Airlines (ANA), efectuat între Tokio şi Hong Kong, informează BBC. Dacă zborul programat miercuri, în premieră, pentru Dreamliner decurge bine cursă va deveni una regulată în noiembrie.
Economica.net - mie, 26 oct. 2011, 07:46

Japonia, o ţară în care marca Boeing domină rivalul Airbus, reprezintă acum principala piaţă pentru noul avion al americanilor. Dreamliner era iniţial programat să intre în exploatare în 2008, dar compania Boeing a fost nevoită să facă o serie de amânări forţate, în special în cadrul ultimelor teste. Întârzierile lansării avionului au generat pierderi însemnate pentru Boeing.

„Numai săptămîna trecută compania China Eastern Airlines a anulat comanda pentru 24 de aparate de care chinezii aveu nevoie încă de anul trecut.

 

Uşor şi eficient

Datorită materialelor compozite folosite în construcţia sa Dreamliner este cu aproximativ 20% mai eficient decât concurenţii săi în ceea ce priveşte consumul de carburant.Americanii vor acum să producă cel puţin zece aparate lunar, până în 2013.

Compania niponă ANA are deja antamate câteva duzini de Dreamliner.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,89 miliarde de lei la capitalizare (-1,29%), în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu peste 354,03......
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Constructorul auto suedez Volvo Cars a anunţat duminică numirea lui Klaus Zellmer în postul de preşedinte director general, ...
Polonezii de la Zabka extind agresiv rețeaua de magazine Froo din România și deschid într-un nou oraș mare
Polonezii de la Zabka extind agresiv rețeaua de magazine Froo din România și deschid într-un nou oraș mare
Sibiul este al șaptelea oraș din România care are magazine Froo, potrivit unui anunț făcut de lanțul polonez pe LinkedIn, ...
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
Distribuţie Energie Electrică România (DEER) intenţionează să achiziţioneze un sistem pentru securizarea şi modernizarea ...