Noua organigramă a Ministerului Agriculturii va fi aprobată săptămâna viitoare

Noua organigramă a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va fi aprobată în şedinţa de guvern de săptămâna viitoare şi va cuprinde direcţii noi, importante pentru sectorul agricol din România, a declarat, joi, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.
Economica.net - J, 24 mai 2012, 06:40
Noua organigramă a Ministerului Agriculturii va fi aprobată săptămâna viitoare

„Prima direcţie vizează industria alimentară, care nu este stimulată şi organizată cum ar trebui şi de aceea am înfiinţat o Direcţie generală pentru industria alimentară, unde o să aduc cei mai buni experţi la concursul care va fi organizat. Direcţia de zootehnie va fi unificată cu Direcţia de producţie vegetală sub o nouă Direcţie generală de politici agricole, care sper să aibă o imagine mult mai clară faţă de ceea ce se întâmplă în toate sectoarele agricole” , a precizat ministrul Agriculturii.

Acesta a subliniat că noua structură a MADR va cuprinde şi o Direcţie generală de control şi antifraudă, iar inspecţiile vor fi scoase din această structură.

„Inspecţiile au rolul de control din punct de vedere al calităţii produselor şi al combaterii neregulilor, care s-au mai întâmplat pe fluxul de produse agroalimentare. Mai sunt câteva modificări legate de crearea unui nou post de director general adjunct la Autoritatea de Management pentru PNDR, unul ocupându-se în continuare de PNDR, iar al doilea director general adjunct de noul PNDR 2014-2020, având în vedere obiectivul stabilit iniţial, de a crea un nou concept de dezvoltare a satului românesc”, a adăugat şeful MADR.

În ceea ce priveşte sectorul produselor tradiţionale, ministrul a menţionat că va exista un serviciu care se va ocupa de standardizarea produselor de tradiţie.

„Aici mă refer la standardizarea produselor de tradiţie, diferite de cele tradiţionale. Ministerul va stabili care sunt produsele de tradiţie, ce elemente trebuie îndeplinite pentru a fi definite ca produse de tradiţie, iar cine vrea să intre în această categorie va trebui să îndeplinească condiţiile cerute de minister”, a explicat oficialul MADR.

Nu în ultimul rând, Daniel Constantin a precizat că structura de conducere la vârf a MADR este completă odată cu numirea tuturor secretarilor de stat.

„Au fost semnate deciziile de numire pentru Daniel Botănoiu şi Gheorghe Albu, ca secretari de stat în MADR. Botănoiu se se va ocupa de relaţia cu fermierii, de politicile din agricultură şi va avea în coordonarea sa direcţiile agricole, SNIF (Societatea Naţională Îmbunătăţiri Funciare n.r), ANIF (Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare n.r), iar Gheorghe Albu se va ocupa de industria alimentară şi relaţia cu Parlamentul”, a mai arătat ministrul Agriculturii.

Albu a mai deţinut această funcţie în mandatul ministrului Dacian Cioloş, până în anul 2009, iar Daniel Botănoiu a ocupat, până la mijlocul anului 2011, funcţia de director executiv al Federaţiei Naţionale a Producătorilor din România (FNPAR)

Te-ar mai putea interesa și
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii domestici
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii ...
Anul trecut autoritățile au confirmat 476 de focare de pestă porcină africană la porci domestici dintre care 24 în exploatații comerciale. Față de 2024, numărul de focare ce au afectat......
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. Anul acesta prețurile vor crește, dar nu în salturi spectaculoase
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. ...
Două mari evenimente au marcat piața imobiliară din 2025. Unul a fost majorarea TVA pentru locuințe la 21%. De la o lună ...
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. Vom avea un nou lider al vânzărilor
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. ...
Date în premieră. Noul an începe cu schimbări cel puțin interesante pe piața RCA, a cărei evoluție privește toți ...
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Ministrul Mineritului și Energiei din serbia, Dubravka Đedović Handanović, a declarat că marți, după aproape 100 de ...