Nouă plângere penală împotriva Renault pentru problemele motorului 1.2 TCe

05 06. 2023
Renault 1.2 TCe motor

Un grup de clienți francezi ai mărcii Renault au amenințat că vor depune o plângere împotriva mărcii franceze din cauza problemelor cauzate de motorul 1.2 TCe. Conform publicației Le Parisien plângerea va fi depusă la instanța penală din Nanterre și conține acuzații variind de la „înșelăciune în formă agravată„ și „practici comerciale înșelătoare” până la „fraudă” și „punerea în pericol a vieții altora”.

Decizia de a depune plângerea penală este efectul unor discuții fără rezultat între reclamanți și compania Renault pe tema motoarelor 1.2 TCe, susține avocatul Christophe Leguevaques, care adaugă și că decizia de a deschide o anchetă oficială rămâne la latitudinea procurorilor.

În acest context, un purtător de cuvânt al Renault a declarat că firma franceză a oferit suport tehnic clienților afectați. De asemenea, un reprezentant Nissan a menționat la rândul său că „sprijină toți clienții care ar putea experimenta zgomote neobișnuite ale motorului, probleme de aprindere, putere scăzută sau consum excesiv de ulei, în conformitate cu politicile de garanție și asistență pentru clienți”.

Prin urmare, în ciuda faptului că problemele motorului respectiv persistă și par a se repeta în mai multe cazuri, companiile implicate preferă să trateze problema ca pe una acoperită de garanție, fără a iniția un „recall” prin care să remedieze complet problema.

Clienții francezi care au inițiat noua acțiune consideră că producătorii auto implicați, fie că este vorba despre Renault, Dacia sau Nissan ar fi trebuit să emită o rechemare („recall”) atunci când au descoperit problemele motorului de 1,2 litri folosit în circa 400.000 de vehicule comercializate în Europa între 2012 și 2016. Conform Reuters, Renault a acceptat ideea că motorul respectiv consumă prea mult ulei și că 133.050 de vehicule ar fi putut fi afectate, dar consideră că nu există niciun risc pentru siguranță, motiv pentru care nu inițiază o chemare masivă la service.

Problema despre care scrie acum publicația Le Parisien nu este deloc nouă. De altfel, de-a lungul anilor, au existat mai multe discuții, proteste și chiar acțiuni în instanță împotriva Renault pe această temă. Toate fără rezultatul dorit de reclamanți.

Conform LifeNews.ro, în vara anului 2017, presa franceză scria ample articole despre motoarele care consumă prea mult ulei, iar un caz aparte era cel al propulsorului 1.2 TCe Euro V dezvoltat de Renault. Pe atunci, o anchetă a publicației franceze l`Argus pe tema motoarelor puse în pericol de consumul excesiv de ulei avea printre protagoniști și modele populare în România. Posesorilor de Renault Clio IV, Captur sau Dacia Duster cu motorul 1.2 TCe Euro V li se recomanda să verifice des nivelul uleiului.

În studiul „Surconsommation d`huile – Les Moteurs a risque”, publicat atunci de l`Argus se menționa că în grupul Renault – Nissan există o informare internă care plasează problema motorului 1.2 TCe la un nivel maxim. Asta pentru că, în urma unei analize începute încă din 2014 și a numărului tot mai mare de clienți din toată Europa care au acuzat probleme, s-a constatat că propulsorul cu pricina consuma ulei mult peste normal. Neconfirmată de reprezentanții Renault, dar aflată, se pare, la baza problemei, calibrarea incorectă a computerului care gestionează motorul ducea la o presiune scăzută în motor și la o lipsă de lubrifiant în zona cilindrilor. O parte a uleiului era aspirată și arsă prin combustie. Din această cauză puteau fi afectați permanent atât segmenții cât și cămășile cilindrilor. În cazul mărcii Renault motorul cu pricina era disponibil pe modelele Clio IV, Captur, Kangoo, Mégane și Scénic, iar în cel al Dacia, pe Duster, Dokker și Lodgy.

În martie 2017, o altă publicație franceză, Auto Plus, a revenit asupra subiectului în cadrul unui articol despre fiabilitatea motoarelor turbo cu cilindree mică. Jurnaliști au menționat din nou consumul exagerat de ulei al motoarelor 1.2 TCe (Renault și Dacia) și 1.2 DIG-T (Nissan), în special în cazul mașinilor utilizate cu preponderență în mediul urban.

Mult mai aproape de momentul actual, în ianuarie 2022, săptămânalul „Le Journal du Dimanche” scrie că în Franța ar putea fi declanșată o acțiune colectivă în justiție împotriva constructorului auto Renault, din cauza acelorași problemele de fiabilitate ale motorului 1.2 TCe alimentat cu benzină.

Potrivit „Le Journal du Dimanche”, mai mulţi clienţi francezi se plâng de un supraconsum de ulei și, în aceste condiţii, avocatul Christophe Leguevaques a decis să acţioneze Renault în justiţie, convins că producătorul auto era conştient de defectele motoarelor 1.2 TCe.

„Avem în vedere două lucruri: pe de o parte că Renault cunoştea problemele acestor motoare încă din 2015 şi a continuat să vândă automobile cu motoare viciate… şi că a făcut ceea ce se cheamă «o înşelătorie»”, afirmă avocatul.

Ulterior, în iulie 2022, același avocat Leguevaques declara că nu mai puțin de 1.109 posesori de mașini echipate cu motorul Renault 1.2 TCe, dar și cu versiunea sa 1.2 DIG-T din dotarea unor modele Nissan s-au alăturat petiției înaintate justiției franceze. Rămasă fără rezultat, petiția din vara lui 2022 pare să fie reluată acum, cu noi acuze și noi dovezi.